Procurorul Marius Iacob: Elodia a fost omorâtă, Cristian Cioacă rămâne principalul suspect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PICCJ, Marius Iacob, a declarat, vineri, la Piteşti, că are şi acum convingerea că Elodia Ghinescu a fost omorâtă şi transportată într-un loc încă neidentificat, iar Cristian Cioacă rămâne principalul suspect.

"Şi pe parcursul acestui an am desfăşurat mai multe activităţi pentru descoperirea cadavrului Elodiei Ghinescu. Până în acest moment nu avem nici un indiciu cu privire la faptul că ea ar putea fi în viaţă. Ancheta pe care am desfăşurat-o s-a axat cu prioritate pe descoperirea cadavrului, însă din nefericire nu am reuşit să-l descoperim. Varianta oficială de anchetă este de nezdruncinat, în sensul că cele mai multe probe conduc la concluzia că ea a fost omorâta în acele împrejurări pe care le ştiti foarte bine, după care cadavrul ei a fost transportat într-un loc neidentificat până în prezent", a declarat Marius Iacob, prezent la bilanţul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pe 2010, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat despre craniile găsite în ultimul timp, vehiculate a fi ale Elodiei, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că acestea nu aparţin femeii, iar căutările continuă. „Neoficial vă pot spune că nu este craniul Elodiei Ghinescu. Vom primi şi raportul de la Institutul de Medicină Legală. Asta nu înseamnă că nu vom continua să o căutăm", a declarat procurorul Marius Iacob.

În ceea ce priveşte costurile operaţiunii de căutare, Iacob a spus că suma cheltuită este mică în comparaţie cu cele din alte anchete. „În pofida informaţiilor apărute în mass-media este o anchetă pentru care Ministerul Public a cheltuit foarte puţini bani. N-aş putea să vă dau suma pentru că au fost implicate mai multe instituţii, însă comparativ cu alte anchete suma este, repet, mică. Din câte ştiu eu la acea vreme când au fost solicitate mai multe date de la Jandarmeria Română, cei de la Jandarmerie au constatat că nu pot face o evaluare având în vedere că jandarmii au fost folosiţi în timpul programului de lucru şi nu au făcut cheltuieli suplimentare. Ce pot să vă spun este că pe rapoartele de la expertiză am cheltuit aproximativ 3000 de euro, e vorba de rapoartele de expertiză ADN, bani care au fost alocaţi de la Inspectoratul General al Poliţiei Române. Eu, în fiecare zi am convingerea că o să găsim acest cadavru. Merg pe aceeaşi idee ca la început că a fost omorâtă şi transporată într-un loc care nu a fost identificat, a fost transportată cel mai probabil cu o geanta şi cu un autoturism. N-aş putea spune că i-a dat foc, părerea mea este că nu, şi că este aruncată exact aşa cum s-a găsit în momentul în care a fost ucisă. Noi am căutat în ambele judeţe (Argeş şi Braşov) şi vom continua căutările în ambele judeţe", a mai precizat Iacob.

Întrebat de către jurnalişti dacă Cristian Cioacă a mai fost chemat la audieri, procurorul a răspuns că acesta nu mai vrea să dea nicio declaraţie şi refuză în mod constant să mai fie testat la poligraf deşi "e principalul suspect". „Pe domnul Cioacă nu l-am mai chemat pentru că de vreo 2 ani de zile nu vrea să mai colaboreze în sensul că nu mai dă nicio declaraţie, nu solicită administrarea vreunei probe şi refuză în mod constant să mai fie testat la poligraf încă o dată. Şi atâta timp cât nu are ce să spună şi nu mai vrea să dea nicio declaraţie n-are rost să-l mai chemăm. E principalul suspect cum a fost de la început!" a conchis Marius Iacob.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite