Citeşte primele versuri în memoria lui Adrian Păunescu. Lasă şi tu un mesaj!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Păunescu
Adrian Păunescu

Încă de la primele ore ale dimineţii, de cum a aflat de moartea marelui poet, braşoveanca Daniela Catană a simţit că trebuie să îi aducă un omagiu celui care a încântat sufletele multor români cu poeziile sale. Citiţi mai jos primele versuri scrie în memoria lui Adrian Păunescu.

Românul, poetul, omul Adrian Păunescu s-a stins din viaţă la ora 7.15.

„Sunt tristă pentru că s-a stins un mare poet. Chiar dacă mulţi îl blamează, ar trebui să ne gândim în primul rând la ce a făcut pentru ţara asta. Şi-a iubit ţara şi pe oamenii ei şi asta s-a simţit în versurile lui. Merită şi el câteva versuri care să i fie dedicate, chiar şi post-mortem", a declarat profesoara Daniela Catană, pentru Adevărul de Seară.

La moartea lui Adrian Păunescu


„Şi te-ai dus dulce minune",

Şi-a murit şi poezia...

Sufletu-mi e trist şi singur,

M-a cuprins melancolia...


A murit un geniu simplu,

În spitalele române,

Cu incompetenţii medici

Şi-aparatele străbune...


Ni s-a luat şi Poezia,

Nu mai e NIMIC pe lume!

Iarna asta o trecem singuri,

Mai puţini, mai tristi şi-n friguri...


TU te-ai dus! Eşti între îngeri!

Ne-a rămas doar suferinţa

Care-n van se zbate-n noi,

Cei ce-am mai rămas şi plângem...


Meritai o altă soartă

TU, împătimit de artă

Ce cu sufletul tău mare

Vibrai tot, la o valoare

POETUL INIMII

Inima ta, pasăre...

A cuprins cu mărinimia ei ţara.

Şi cu ultima ta suflare

Ne-ai îmbtrăţişat iară.

Inima ta, zbatere...

A încetat să mai rostească cuvântul DOR.

Ne va fi un dor nebun de tine,

De-al tău glas, de-al tău fior.

Inima ta, suferinţă...

A bătut doar cât să ne dea aripi

Să răzbatem spre nefiinţă,

Să învăţăm să trecem prin patimi.

Inima ta, credinţă...

A purces spre orizonturi noi,

Lăsându-ne în grea suferiţă.

O, Mare Poet! Vino înapoi!

Astăzi, timpul s-a oprit în loc  

Astăzi, timpul s-a oprit în loc... pentru tine.
Astăzi, iarna a îngheţat lacrimi
desprinse din ochi ce te vor căuta
dar tu nu vei mai fi...
În ceas de seară, luna a aşternut argint
pe scara ce duce către rai...
Ai păşit nesigur o treaptă, încă una,
până ai ajuns pe drumul norilor.
Atunci ţi-ai întors ultima oară privirea
să vezi lumea din care ai plecat... atât de repede.
Pădurea prin care ai umblat adesea
s-a îmbrăcat în haine de doliu...
Un vânt rece a desprins umbre din zăpadă,
care, sub lumina selenară,
au desenat pe lacul nemişcat
amintiri ce locuiesc acum
în gândurile celor care au rămas... pe pământ.
În câteva clipe ai revăzut o viaţă.
Pe urmă, ai păşit pe ultima treaptă
luminată de stele şi te-ai înălţat
acolo unde doar îngerii veghează...  

Viorel Pivniceru
In memoria celor care au plecat dintre noi

CITIŢI ŞI:

Adrian Păunescu a vrut să introducă sportul minţii în şcoli: o sfidare la adresa imoralităţi (FOTO)

Poezie pentru Adrian Păunescu 

Poetul Adrian Păunescu, ultima dată în juriu la Festivalul Mamaia Copiilor din Constanţa

Trimite-ne mesajul tău pe brasov@adevarul.ro şi noi îl vom publica în interiorul articolului

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite