Braşov: „Prima Casă britanică“ pentru romi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii britanici vor construi o locuinţă pentru o familie din Tărlungeni. Un grup de tineri, membri ai Şcolii de cadeţi din Cleveland, vor ajuta, timp de o săptămână, familii defavorizate.

Opt voluntari, însoţiţi de un coordonator de grup, vor ajunge în România sâmbătă, pe 29 august. Proiectul, care a fost lansat în 2005, se desfăşoară anual şi este realizat în colaborare cu Fundaţia pentru Asistenţă Socială şi Tineret, prin sprijinul unei organizaţii caritabile britanice, Newcastle Police Charity for Romanian Children.

Voluntarii britanici vor ajuta la lucrările de construcţie a unei case pentru o familie defavorizată din comuna braşoveană Tărlungeni şi vor participa şi la alte activităţi în folosul comunităţii. Primarul Kiss Iosif a precizat, pentru „Adevărul de Seară", că nu este prima acţiune de acest fel, iar Primăria Tărlungeni le pune voluntarilor la dispoziţie terenul şi materialul lemnos. Familia care va beneficia de noua locuinţă aparţine comunităţii rome.

Un proiect popular

„În fiecare an reuşim să construim o casă din bârne de lemn, pe parcursul unei săptămâni", povesteşte comandantul adjunct al Şcolii de cadeţi din Cleveland, locotenent colonel Tony Parker.

„La final, avem bucuria să ajutăm şi la mutarea unei familii nevoiaşe în noua casă. Este o experienţă extraordinară pentru cadeţii noştri, care, pe lângă munca efectivă, au trebuit să strângă donaţii de 500 de lire sterline de persoană, pentru a-şi finanţa vizita în România. Acest proiect a început să devină din ce în ce mai popular şi s-ar putea ca din 2011 să facem câte două vizite pe an", a declarat reprezentantul britanic.

Şcoala de cadeţi este organizaţia naţională de tineret a Armatei britanice, iar anul acesta sărbătoreşte 150 de ani de activitate. Şcoala este deschisă tinerilor între 12 şi 18 ani şi numără aproximativ 45.000 de membri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite