Clasificarea universităţilor a avut doar raţiuni financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea „Transilvania" a fost inclusă în categoria a II-a şi teoretic nu mai putea organiza doctorat . Acum universitatea poate organiza studii doctorale, dar pe locuri cu taxă. Conducerea instituţiei este de părere că s-a dorit direcţionarea fondurilor către anumite unităţi.

Clasificarea universităţilor din ţară a stârnit în urmă cu două săptămâni un adevărat scandal. Universitatea „Transilvania" din Braşov a fost inclusă, per total, în categoria a II-a, iar conducerii instituţiei de învăţământ superior i s-a transmis că nu mai poate organiza studii doctorale.

După câteva zile oficialii de la Ministerul Educaţiei au ajuns la concluzia că totuşi universitatea de la Braşvo are şi câteva facultăţi de categoria întâi şi a alocat locuri pentru doctorat. Mult mai puţine decât în anii trecuţi. În final, Universităţii „Transilvania" i s-a permis să organizeze studii doctorale la toate facultăţile însă cu taxă. Practic clasificarea instituţiilor de învăţământ superior în funcţie de competenţă a avut doar raţiuni financiare. Este imposibil ca o instituţie să nu fie competentă să primească locuri bugetate, dar este competentă dacă organizează doctorat cu taxă.

„Practic prin această clasificare s-a vrut să se concentreze fondurile doar pe câteva universităţi din ţară", a spus Constantin Duguleană, prorector la Universitatea „Transilvania". Prin noua calsificare, universitatea de la Braşov va pierde zeci de milioane de lei, pentru că va scădea şi suma alocată pentru fiecare student.

71 de locuri cu taxă

Locul bugetate pentru studii doctorale au primit doar cinci facultăţi, patru dintre ele fiind practic cele mai vechi din Braşov. Astfel la Inginerie Mecanică sunt disponibile 22 de locuri, la Inginerie Electrică 5, la Silvicultură 7, la Inginerie Forestieră 4, iar la Educaţie Fizică şi Sport 2 locuri. În total sunt doar 40 de locuri bugetare, mai puţin de jumătate faţă de anii trecuţi.

La restul de 13 facultăţi sunt doar locuri cu taxă. În total, sunt scoase la concurs 71 de locuri pentru care taxa anuală de şcolarizare este între 1.600 şi 3.000 de lei. Studiile doctorale durează trei ani. Cei care reuşesc să obţină un loc bugetat primesc un salariu de 1.800 de lei pe lună pe toată durata studiilor. Au obligaţia să predea şase ore pe săptămână la facultate şi să publice mai multe lucrări în domeniul în care studiază.

Înscrierile la doctorat se mai pot face până în 22 septembrie, între orele 11.00 şi 16.00 în clădirea Rectoratului. Admiterea va avea loc în perioada 24-28 septembrie 2011. Concursul se va organiza la departamentele de cercetare ştiinţifică.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite