Semnătura Elenei Udrea aduce 4,97 de milioane de lei la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat azi la Râşnov cinci contracte de finanţare, în valoare de 4,97 milioane de lei, care vizează dezvoltarea turismului în zonă.

Proiectele vor fi finanţate prin Programul Operaţional Regional şi vizează promovarea localităţilor Braşov, Bran, Fundata, Săcele, dar şi a zonei metropolitane.

Prin semnarea contractelor, oraşul Braşov va aloca peste 990.000 de lei promovării turistice, din care 66.000 de lei sunt fonduri nerambursabile.

„Vom promova localitatea prin toate produsele turistice, prin evenimente culturale, cum e sărbătoarea Junilor, dar şi prin participarea la târguri de turism. Vom imprima pliante, broşuri, eşarfe, cataloage şi alte materiale promoţionale şi vom acorda o importanţă deosebită Masivului Postăvaru", a spus George scripcaru, primarul Braşovului.

Un alt proiect de 877.000 de lei vizează localitatea Fundata, din care 722.000 de lei sunt fonduri nerambursabile. Castelul Bran şi tradiţiile zonei vor fi promovate pe 200.000 de euro, iar localitatea Săcele îşi va face cunoscute sărbătorile, folosind peste 1.000.000 de lei. O sumă apropiată ajunge şi la Agenţia Metropolitană, pentru promovarea „Ţării Bârsei".

„Chiar dacă am reuşit accesarea unor fonduri importante, suntem deficitari la capitolul plăţi. Atrag atenţia autorităţilor locale să facă eforturi pentru a se trece foarte rapid şi la efectuarea plăţilor", a spus Elena Udrea, la întâlnirea care a avut loc la Râşnov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite