Turnurile din Braşov, o valoare turistică
0Potrivit lui Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, în afară de restaurările de monumente istorice făcute în ultimii zece ani, în oraş mai există două turnuri care ar trebui reabilitate.
„Braşovul a avut în trecut 30 sau 32 de turnuri, nu se ştie cifra exactă. Unele au fost demolate, altele s-au prăbuşit. Noi am reabilitat tot ce s-a conservat, pentru că turnurile sunt o adevărată atracţie turistică. Mai sunt două turnuri, unul în curtea Bisericii Greceşti, în care funcţionează clopotniţa bisericii, şi altul mai sus, este o construcţie care a intrat în proprietatea Rialului şi apoi a fost vândut. Acesta funcţionează ca locuinţă", a explicat Aristotel Căncescu.
Preşedintele CJ Braşov a spus că ţi pebntru aceste turnuri s-ar putea găsi soluţii de reabilitare.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
