Turnir călare, la Cetatea Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua zi de festival medieval de la Cetatea Braşovului a adus un spectacol pe cinste, între zidurile fortăreţei.

Demonstraţiile au debutat cu dansuri medievale şi lupte libere care s-au dat între cavalerii cetăţilor Bărsei. Cel mai aşteptat moment al zilei a fost însă cel al cascadoriilor călare. Cavalerii şi-au îmbrăcat armurile şi au încălecat pe cei mai năzdrăvani armăsari, spre delicul tuturor celor prezenţi.

image

CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINI DIN LUPTELE CĂLARE

„Totul a fost foarte frumos, o adevărată luptă medievală. Este foarte greu să stăpâneşti astfel de animale puternice şi totuşi spectacolul a fost foarte reuşit", a declarat Maria Harapu din Oneşti.

„Este pentru prima oară când văd aşa ceva şi mi-a plăcut foarte mult. Cavalerii au arătat că sunt neînfricaţi, dar şi foarte îndemânatici", a adăugat Angela Dupu, o altă turistă prezentă la cetate.

Şi copiii au fost încântaţi de luptele date călare.

„Mi-a plăcut totul foarte mult, dar au fost şi momente în care m-am temut că se pot răni caii. Armăsari erau foarte bine antrenaţi şi au fost conduşi senzaţional în luptă", a spus Vicenţiu Mureşan, un băiat de 11 ani, din Predeal.

Spectatorii au mai fost fost ademeniţi şi cu mâncăruri cu iz medieval. Toate preparatele au pregătite în ceaune mari, la foc de lemne.Odată cu lăsarea întunericului au urmat spectacole cu foc şi concerte de muzică medievală. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pebrasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite