Patru turişti care s-au rătăcit în Piatra Craiului au fost amendaţi pentru inconştienţa lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traseul este unul dificil chiar şi pentru salvamontişti. Arhivă.
Traseul este unul dificil chiar şi pentru salvamontişti. Arhivă.

Turiştii au sunat disperaţi la 112 sâmbătă seara şi au fost găsiţi după miezul nopţii pe un traseu extrem de periculos şi nemarcat.

Cei patru amatori de drumeţii, cu vârste cuprinse între 28 şi 40 de ani, sunt din Bucureşti şi Ploieşti. S-au rătăcit sâmbătă seara în jurul orei 19.00. Unul dintre ei a sunat la 112 şi a povestit jandarmilor braşoveni că se află împreună cu alte trei persoane, în Masivul Piatra Craiului în zona Stînca Anghelidei, dar că au pierdut marcajele şi nu mai ştiau drumul spre cabană.

„Imediat s-a constituit un echipaj de căutare salvare format din patru jandarmi montani din Braşov şi trei lucrători Salvamont, care în jurul orei 20.10 au plecat în căutarea lor", a spus Ciprian Aldea, purtător de cuvînt al IJJ Braşov.

Amendaţi pentru inconştienţă

Echipa de salvatori i-a găsit pe cei patru turişti după miezul nopţii, în jurul orei 01.00, în zona Brîul de Mijloc, o zonă foarte greu accesibilă pe un traseu montan nemarcat.
Niciunul dintre turişti nu au necesitat îngrijiri medicale, toţi patru fiind conduşi în Zărneşti, în siguranţă. Acţiunea de salvare s-a încheiat azi dimineaţă la ora 7.30.

„Pentru că nu au respectat traseele marcate au fost sancţionaţi contravenţional cu două amenzi în valoare de 6.000 lei şi două avertismente scrise", a mai spus Aldea. . Acţiunea salvare terminîndu-se în jurul orei 07.30, duminică dimineaţă", a mai spus Aldea.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite