Braşov: Programul „Hai la băi“ ne trimite la tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

12 staţiuni din toată ţara s-au înscris în program şi aşteaptă turiştii cu preţuri promoţionale, toată vara.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi Organizaţia Patronală din Turismul Balnear vor derula, până în 15 septembrie, a doua ediţie a programului „Hai la băi", prin care turiştii beneficiază de reduceri pentru concediile petrecute în staţiunile balneare.

Programul îşi propune şi o mai bună valorificare a capacităţilor de cazare şi tratament. Programul „Hai la băi" cuprinde pachete de servicii ce includ cazarea, masa şi tratamentul în hoteluri de două şi trei stele. Tarifele includ şi comisionul pentru agenţiile vânzătoare.

Un pachet de şase nopţi de cazare, cu pensiune completă, minim cinci zile tratament (2 proceduri /zi) şi o consultaţie medicală la sosire costă 575 de lei, de persoană pentru un hotel de două stele şi de 690 de lei, de persoană, pentru trei stele.

Întrucât vara este şi sezonul vacanţelor şcolare, programul are în vedere şi încurajarea familiilor cu copii să-şi petreacă vacanţele pentru refacerea sănătăţii în staţiunile balneare româneşti.

În acest sens, se acordă gratuitate la cazare copiilor cu vârste de până la 12 ani, cazaţi în camera părinţilor", se arată într-un comunicat al celor două asociaţii.

Doritorii pot merge la Amara, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Băile Herculane, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata, Eforie Sud, Lacul Sărat, Moneasa, Saturn, Sinaia sau Vatra Dornei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite