Ambuteiaje pe DN1. Se recomandă rute ocolitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea rea de la munte a speriat turiştii. Încă de la primele ore ale dimineţii majoritatea celor care şi-au petrecut sfârşitul de săptămână la munte, şi-au făcut bagajele şi au plecat spre case.

Cele 16 grade Celsius din zona Braşovului nu i-a mai convins pe turişti să rămână la munte măcar până la sfârşitul zilei.

Astfel, în traficul pe DN1 au apărut deja ambuteiajele şi oamenii legii recomandă rute ocolitoare.

„În zona Buşteni şi Azuga autovehiculele circulă bară la bară", anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Pe secţiunea infotrafic a site-ului poliţiei române se recomandă evitarea Drumului Naţional 1 şi folosirea rutei ocolitoare DN1A: Braşov - Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Ploieşti.

„Ţinând cont de faptul că în zona menţionată, şi în numeroase alte locuri, plouă, îi sfătuim pe şoferi să folosească permanent luminile de întâlnire pe toate categoriile de drumuri, să circule cu prudenţă sporită şi viteză redusă şi să mărească distanţa în mers între autovehicule", se mai adaugă în comunicatul oamenilor legii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite