70 de braşoveni vor 10.000 de euro de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

70 de tineri braşoveni şi-au înmatriculat până ieri societăţi debutante în cadrul „Programului de 10.000 de euro", prin care Guvernul sprijină tinerii întreprinzători, a declarat, pentru bzb.ro, Dan Bordei, directorul Oficiului Teritorial pentru IMM-uri Braşov.

Alte trei companii erau, ieri, în curs de înmatriculare, în timp ce alte 86 de denumiri fuseseră rezervate. Potrivit lui Bordei, la nivelul OTIMM Braşov au fost depuse 38 de planuri de afaceri.
Pentru Braşov sunt alocaţi bani pentru cel puţin 1.000 de proiecte, iar cei interesaţi pot primi consultanţă fie de Oficiul Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţii, fie de la Camera de Comerţ şi Industrie - Centrul de Consultanţă.

Pentru a se înscrie în program tinerii trebuie să aibă maxim 35 de ani şi să nu fi fost administratori, asociaţi sau acţionari la vreo altă firmă. Dacă îndeplinesc aceste condiţii pot să-şi depune actele la Registru Comerţului pentru crearea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL) şi să se gândească la recrutarea a minimum doi angajaţi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite