Atenţie braşoveni! A reapărut ţeapa de 10.000 de euro cu maşini de cusut Singer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Escrocii sunt foarte bine organizaţi şi deja la poliţie se adună plângerile celor care au fost păcăliţi.

Escrocii împânzesc oraşul cu afişe potrivit cărora un colecţionar german cumpără maşini Singer cu 40.000 de euro bucata. Dar respectivul achiziţionează doar maşini pereche, adică două bucăţi, la un preţ de 80.000 de euro. Dacă ai una singură, ţi se indică un număr de telefon, al altei persoane ce ar avea la rându-i o astfel de maşină. Acesta e dispus imediat să-ţi vândă maşina pentru doar 10.000 de euro. Adică, plăteşti 10.000, iei maşina şi ulterior le vinzi pe ambele cu 80.000 de euro. Singura problemă e că după ce faci achiziţia, colecţionarul german nu-ţi mai răspunde la telefon.

Reporterii de la Evenimentul Zilei au reuşit să vorbească cu un fals colecţionat. După ce reporterul a dat seria maşinii, escrocul i-a spus:

„Eu sunt Rudolph Herman, directorul general al companiei. Vreau să cumpăr maşina, dar avem o problemă. Maşinile de cusut marca Singer sunt lucrate pe bandă pereche, iar una fără cealaltă nu valorează nimic. Trebuie să aveţi două maşini, iar eu vă dau suma de 80.000 de euro pe amândouă".

„Dacă nu aveţi de unde să procuraţi una, vă dau eu numărul unui bărbat din Braşov. Are o maşină ce poate fi pereche. Întâmplarea face că am cumpărat un tablou pictat de Grigorescu de la el acum o săptămână când am fost în Braşov, i-am dat banii pe tablou şi am văzut că avea şi o maşină de cusut marca Singer", spune Herman.
Braşoveanul îi spune reporterului că e bolnav şi bătrân şi nu se poate deplasa din pricina bolii. Însă are o soluţie. Să se întâlnească la Braşov şi îi va vinde maşina pentru doar 10.000 de euro. După ce reporterul l-a întrebat de ce renunţă aşa uşor la 30.000 de euro, "bătrânul" şi-a pierdut cumpătul. "Aveţi sau nu bani? Că eu n-am timp de pierdut. Poate găsesc alt client". Şi a închis telefonul.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite