Victor Crivoi este a doua valoare a tenisului românesc masculin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 28 de ani, tenismenul legitimat la Clubul Sportiv Dinamo Braşov, este cel de-al doilea român din topul celor mai buni 100 tenismeni din lume.

Dacă Victor Hănescu este, în momentul de faţă, cel mai valoros tenismen român, colegul de la Dinamo, Victor Crivoi, îl secondează cu onoare, ocupând, în luna august a anului trecut, locul 75 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare din întreaga lui carieră de profesionist.

Născut şi stabilit în Bucureşti, sportivul român a început să practice sportul la fileu de la vârsta de 12 ani, sub îndrumarea antrenorului Claudiu Munteanu, care îl antrenează şi în prezent.

Îmi plăcea foarte mult Pete Sampras şi meniera în care el înţelegea să practice sportul alb. Sampras a fost, cel puţin pentru mine, un adevărat artist în teren. Datorită lui am decis să practic tenisul şi am luat în serios acest sport încă de la primele antrenamente, întrucât mi-a plăcut foarte mult", îşi aminteşte jucătorul legitimat la Dinamo Braşov.

Treptat, prin rezultatele obţinute în turneele interne şi internaţionale la care a luat parte, Victor Crivoi şi-a câştigat respectul adversarilor şi a fost invitat de organizatori la competiţii majore.

Astfel, în 1999, tânărul sportiv a debutat în circuitul profesionist al Federaţiei Internaţionale de Tenis, participând la primul turneu destinat juniorilor. Şase ani mai târziu, românul a câştigat nu mai puţin de şapte titluri în circuitul profesionist, fiind declarat cel mai bun jucător de tenis ITF.

  „Între anii 2000 şi 2005 am trăit apogeul carierei în tenisul profesionist. Am fost în vârful formei şi am izbutit să câştig mai multe turnee internaţionale, care mi-au adus multe puncte în clasamentul ATP", a menţionat Crivoi.

image

Are noroc cu prietena

Sportivul recunoaşte că nu ar fi reuşit să atingă aceste performanţe fără ajutorul prietenei sale, care i-a fost mereu alături. „Andreea-Liana este studentă în anul IV la Drept şi am cunoscut-o în vara anului trecut, după ce am participat la Roland Garros.

Chiar dacă stăm departe unul de celălalt, circa 8-9 luni pe an, relaţia noastră este bine sudată şi ne înţelegem de minune, iar Andreea a fost întotdeauna alături de mine", povesteşte tenismenul.

Chiar dacă sportul alb i-a adus multe satisfacţii lui Victor Crivoi, bucureşteanul a trecut şi prin momente mai puţin plăcute, clipe în care i-a fost pusă în pericol chiar cariera profesională.

Sportivul a avut, în trecut, probleme serioase la şold, iar medicii i-au recomandat la un momentat dat chiar să renunţe la tenis. Însă Victor nu i-a ascultat şi a urmat un tratament de câteva luni în străinătate, prin care a reuşit să se recupereze în totalitate şi să revină în forţă.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cea mai frumoasă amintire din tenis?

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de anul 2009. Am reuşit să-l înving, în cadrul unui turneu internaţional desfăşurat în Italia, pe americanul James Blake. El era atunci pe locul 14 ATP şi l-am bătut în două seturi: 7-5; 6-3.

 Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

În primul rând îmi doresc să fac meciuri cât mai bune la turneele de mare şlem, gen Roland Garros, Wimbledon sau Australian Open. Acolo te lupţi doar cu cei mai buni, iar lumea te remarcă imediat dacă obţii rezultate bune în astfel de competiţii.

Ce-i place

Am hobby-urile normale ale unui tânăr de 28 de ani. Când am timp liber, îmi place să mă uit la filme pe laptop şi să ascult muzică. Mă relaxez cu prietenii la biliard, bowling sau la bazinul de înot", spune sportivul.

Ce nu-i place

Urăsc să mi se impună să fac ceva, sau să fiu ameninţat şi şantajat. Îmi place să iau singur decizii şi detest atunci când cineva se bagă în viaţa mea. Normal că ţin cont şi de sfatul altor persoane, dar până la urmă acţionez cum cred eu de cuviinţă", a conchis Victor Crivoi.  

 

PROFIL

Născut. 25 mai 1982, Bucureşti.

Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti.

Familie. Părinţi, are o soră.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite