PORTRET Gunther Graef este pilotul care a câştigat peste 300 de trofee de-a lungul carierei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gunther Graef are o cameră plină cu trofee
Gunther Graef are o cameră plină cu trofee

Gunther Graef este unul dintre cei mai faimoşi piloţi braşoveni, dedicându-şi mai bine de 30 de ani din viaţă sporturilor cu motor.

Gugu, aşa cum este cunoscut de apropiaţi, şi-a început în 1979, atunci când s-a înscris în Campionatul Naţional de Motocros. „Aceasta era singura modalitate de a folosi ceva motorizat, într-un cadru organizat. Tata era pilot consacrat, iar microbul l-am luat de la el", povesteşte Gugu.

Primul moment de cotitură, din viaţa pilotului a apărut în 1982, atunci când a fost implicat într-un grav accident rutier, desfăşurat în afara concursurilor, în care şi-a pierdut viaţa tatăl lui Graef, iar pilotul braşovean s-a ales cu multiple fracturi.

Zece ani în Germania

Recuperarea a durat un an, dar Gugu nu a reuşit să stea departe de motorsport. S-a orientat către karting, sport pe care l-a practicat, cu succes, până în 1989, fiind campion naţional cinci ani la rând.

În septembrie 1989, pilotul braşovean a emigrat în Germania, stabilindu-se la Stuttgart până în 1999. În această perioadă, Graef a participat, în paralel, la Campionatul Germaniei Enduro, dar şi la Campionatul Naţional de Raliuri, din România.

 Din 1999, a revenit în România, fiind o prezenţă constantă pe podium la diferite clase în Campionatul Naţional de Raliuri, dar şi la Campionatul de Viteză în Coastă. În 2009, braşoveanul a încercat o nouă experienţă, participând în Campionatul Mondial de Rally Raid.

Gunther Graef

Este o experienţă unică, întrucât intri în competiţie cu cei mai buni din lume. Din păcate, în România este foarte greu să faci performanţă în acest domeniu, întrucât costurile sunt ridicate.

Spre exemplu, la clasa N, grupă la care concurăm noi, avem nevoie de cel puţin 50.000 de euro, anual. În plus, noi străbatem 1.000 de km de probă specială pe sezon, în timp ce piloţii din străinătate parcurg 4.000 de km pe săptămână. Aici se face diferenţa", a conchis pilotul.

Întrebări şi răspunsuri

Ce regrete aveţi?

Pe plan sportiv nu regret nimic. Însă, îmi pare rău fiindcă trebuia să ne axăm mult mai repede pe maşinile japoneze. În 1994, când mi-am schimbat maşina, am ales un Ford fiindcă am fost orbit de reclama care se făcea acestor automobile. Maşinile japoneze deţin supremaţia la raliuri.

Aţi avut parte de accidente grave?

Am avut mare noroc din acest punct de vedere. În 1996 am ieşit cu maşina în decor, din cauza unor probleme tehnice. Am căzut într-o râpă, dar am scăpat nevătămat. Sunt un tip cerebral şi şofez cu mare atenţie.

PROFIL

Născut. 19 iunie 1967, la Braşov.

Studii. Şcoala Tehnică, în Germania.

Familie. Căsătorit, are o fetiţă de patru ani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite