Patru karateka braşoveni s-au calificat la Campionatul Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala Floreasca din Bucureşti a găzduit, ieri, Cupa României FRAM - SKDUN la karate, eveniment organizat pentru copii cadeţi şi juniori. 

Sub supravegherea lui Aurel Pătru, 7 dan, preşedintele departamentului de karate SKDUN, peste 550 concurenţi, de la 28 de cluburi din ţară, s-au întrecut la probele kata şi kumite. CS Karate JKA România, condus de sensei Dragoş Chiru, 3 dan, a reprezentat Braşovul la această competiţie.

Cele cinci clasări pe podium şi cele trei clasări pe locul patru au reuşit să aducă, în premieră pentru Braşov, calificarea a nu mai puţin de patru sportivi la Campionatul Mondial FRAM, care va avea loc în Franţa.

Miruna Vlaicu, o prezenţă constantă pe podium, a reuşit să câştige medalia de aur la kumite, 13-14 ani. În acelaşi timp, Adina Seitz a cucerit medalia de argint la kumite, 11-12 ani.

Medaliatul cu bronz de la Campionatul European WUKF, din 2009, Alin Olaru, a reuşit să câstige două medalii de bronz la acest eveniment, iar Octavian Jicmon şi-a dovedit încă o dată forma bună prin care trece, reuşind să cucerească medalia de bronz la kumite, 13-14 ani.

Tot pentru JKA au mai punctat, pe locul patru la kata, sportivii Sandu Cezar, Adina Seitz şi Miruna Vlaicu

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite