Hochei: Fenestela Braşov atacă finala Campionatului Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două meciuri susţinute în semifinalele Campionatului Naţional de hochei, Steaua Rangers şi Corona Fenestela 68 Braşov sunt la egalitate, scor 1-1.

Primele două meciuri au avut loc la Bucureşti, iar următoarele două confruntări sunt programate la Braşov, pe 11 şi 14 martie, în incinta Patinoarului Olimpic din Parcul Tractorul.

Mâine, disputa va avea loc de la ora 19.00, iar luni, 14 martie, meciul va începe la ora 17.30. Ambele confruntări vor fi transmise, în direct, de Digi Sport Plus. 

În cealaltă semifinală, Sport Club Miercurea Ciuc conduce cu 2-0, la general, pe Dunărea Galaţi, şi mai are nevoie de o singură victorie pentru a avansa în finală.

Echipa calificată în finală se va stabili după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri“. În prima partidă, Corona Fenestela Braşov a învins pe Steaua Rangers cu 8-2, iar ieri, în meciul doi, steliştii au câştigat cu 4-3, după timpul suplimentar.

Am avut parte de două partide foarte grele în compania Stelei, însă am reuşit să ne mobilizăm exemplar şi să câştigăm primul meci. Victoria din prima partidă a fost foarte importantă, însă era ideal dacă aveam 2-0 după două meciuri.

După diferenţa mare de scor din primul duel, băieţii s-au relaxat în meciul de ieri, iar Steaua ne-a învins şi cu mult noroc. Însă, ne putem declara mulţumiţi şi cu scorul de 1-1, după primele două confruntări.

Suntem convinşi că vom avea şanse mari să ne calificăm după cele două partide pe care le vom susţine la Braşov. Suportul publicului va conta enorm şi sperăm ca spectatorii să fie alături de noi.

În primele două confruntări cu Steaua nu ne-am putut baza pe Vitalij Kiricenko, acesta fiind suspendat. Însă, mâine va reveni în echipă şi suntem siguri că ne va ajuta enorm“, a declarat antrenorul braşovenilor, Antal Elod.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite