De ziua ei, Mariana Târcă îşi doreşte o victorie a Rulmentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În etapa a V-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, CS Rulmentul Braşov va întâlni, în această dimineaţă, de la ora 11.00, în deplasare, pe „U“ Jolidon Cluj-Napoca, vicecampioana României.

După două victorii consecutive obţinute în ultimele două runde ale campionatului, Rulmentul va încerca imposibilul pe terenul unei echipe redutabile din handbalul feminin românesc.

Cu acest prilej, „rulmentistele“ doresc să-i dedice o eventuală victorie antrenoarei Mariana Târcă, fosta mare handbalistă împlinind astăzi 48 de ani.

Probabil vom păstra acelaşi lot de 14 jucătoare,  care a câştigat ultimele două partide, la Deva şi cu Reşiţa. Avem nevoie de continuitate, să parcurgem acelaşi drum ascendent şi să câştigăm puncte.

Nu vom face deplasarea sub presiune, nu avem nimic de pierdut şi vom juca cu mult curaj, astfel încât să nu ne vindem pielea prea uşor, cum se spune. Este o partidă de bun augur, pe terenul unei echipe foarte puternice, un meci care ne poate arăta stadiul de pregătire la care am ajuns şi, desigur, valoarea noastră.

Nu avem jucătoare accidentate, ceea ce este un lucru pozitiv. Important este că există concurenţă pe posturi, iar acest lucru nu poate fi decât stimulativ pentru toate jucătoarele.


Cele patru puncte câştigate în ultimele două etape au fortificat moralul jucătoarelor noastre, aşa încât sper ca ele să joace fără complexe, pe terenul echipei clujene
", a declarat Dumitru Berbece, antrenorul secund al echipei Rulmentul Municipal Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite