Handbal: Portarul Szabo a adus o victorie de senzaţie echipei Dinamo Municipal Braşov!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamo Brașov Foto: Bogdan Craciun
Dinamo Brașov Foto: Bogdan Craciun

Etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal masculin a fost una norocoasă pentru Dinamo Braşov, care a învins, aseară, în deplasare, pe CSM Bucureşti, cu 26-23, la pauză 15-11.

Dinamo Municipal Braşov a dovedit, încă o dată, că este, poate, cea mai imprevizibilă echipă a campionatului. După ce etapa trecută a fost învinsă, pe propriul teren, de UCM Reşiţa, Dinamo a trecut fără probleme de o formaţie CSM Bucureşti, care, deşi i-a transferat pe Savenco sau Georgescu, nu se regăseşte.

Braşovenii au început foarte bine meciul şi conduceau în minutul 13 cu 8-2. Îngerul păzitor al formaţiei de la poalele Tâmpei a fost portarul Levente Szabo, care a reuşit peste 20 de intervenţii salvatoare şi a parat patru aruncări de la şapte metri!!!

Gazdele au revenit mai montate de la cabine şi s-au apropiat la doar trei lungimi pe tabelă, 15-18 minutul 39. Însă, Dinamo a apăsat pedala de acceleraţie şi nu a mai dat nicio şansă unui adversar pe care l-a dominat la toate capitolele.

În meciul cu CSM Bucureşti, pentru Dinamo au marcat: Voica şi Cojocea - şase goluri fiecare, Dragnea şi Boşneac - 4g fiecare, Capotă - 3g, Băluţ - 2g, Bota - un gol.

În runda următoare, Dinamo Braşov va întâlni, în deplasare, campioana HCM Constanţa.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite