UCM Reşiţa va evolua cu juniorii în meciul cu Dinamo Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamo Brașov Foto: Bogdan Craciun
Dinamo Brașov Foto: Bogdan Craciun

Lotul echipei de handbal masculin UCM Reşiţa a fost completat cu patru juniori, care ar putea debuta în Liga Naţională, astăzi, în meciul din deplasare cu Dinamo Braşov, contând pentru etapa a XII-a.

După plecările masive ale jucătorilor de bază de la UCM Reşiţa, din cauza restanţelor financiare ale clubului, antrenorul Gligore Czari a fost nevoit să se reorienteze rapid, pentru a putea alinia 14 jucători în meciurile oficiale viitoare.

Astfel, lotul subţiat al vicecampioanei a fost completat cu patru juniori, de la Liceul "Traian Vuia" din Reşiţa, Czari, Eros, Radu şi Toma făcând deplasarea la Braşov, pentru meciul cu Dinamo Municipal, de astăzi.

Ceilalţi jucători din lotul lui Gligore Czari sunt Ionescu, Popovici, Vulpe, Grozăvescu, Cuciula, Petrea, Tucanu, Rohozneanu, Pîrîianu şi Antonaru.

UCM Reşiţa va juca astăzi, de la ora 18.00, în deplasare, cu Dinamo Braşov, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii Naţionale. Tot vineri mai sunt programate partidele dintre CSU Suceava-Steaua Bucureşti şi HC Odorhei-CSM Satu Mare.

Sâmbătă, la data oficială a rundei a XII-a, vor avea loc meciurile dintre "U" Transilvania Cluj-Ştiinţa Bacău şi Minaur Baia Mare-Poli Timişoara, iar ultimele două dispute sunt programate între Energia Pandurii Tg. Jiu (duminică), respectiv CSM Oradea-HCM Constanţa (16 februarie).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite