Braşov: Eduard Grosu este noul campion judeţean la ciclocross

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai buni ciclişti din ţară au concurat la Zărneşti Foto: Torpedo Vectra Zărneşti
Cei mai buni ciclişti din ţară au concurat la Zărneşti Foto: Torpedo Vectra Zărneşti

La sfârşitul săptămânii trecute, Baza Sportivă Torpedo Zărneşti a găzduit Campionatul Judeţean de Ciclocross - Memorialul „Ioan Mogoş“.

În special datorită nivelului de pregătire foarte ridicat, Eduard Grosu (Centro Revisioni Cerone), care se antrenează în Italia, a ieşit învingător la seniori, în ciuda faptului că are vârsta junioratului.

Eduard a dominat autoritar cursa, chiar dacă a concurat împotriva campionului naţionale de elite, Daniel Anghelache (locul II) şi împotriva campionului naţional de la Under 23, Lucian Logigan (locul III).

Campion judeţean la juniori mari a devenit Ionut Sdraila, de la CS Torpedo Vectra Zărneşti, iar la juniori mici a învins Alexandru Buduroi (Olimpia Bucureşti).

Suzana Gyurka (CS Mureşul Târgu-Mureş) a câştigat competiţia dedicată fetelor, în timp ce Sergiu Ghete (Torpedo Vectra Zărneşti) a fost primul la juniori amatori.

Primul loc a fost ocupat, la seniori amatori, de Norbert Szentes (Masterski&Bike), iar Adrian Oncioiu (Zărneşti) a devenit campion judeţean la copii.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite