Baschet: Situaţie financiară critică la CSU Cuadripol Braşov!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSU Cuadripol Brasov s-a salvat in extremis, sezonul trecut, de la retrogradare
CSU Cuadripol Brasov s-a salvat in extremis, sezonul trecut, de la retrogradare

Criza economică a lovit puternic şi în formaţia de baschet masculin CSU Cuadripol Braşov, grupare care din cauza acestei situaţii neplăcute ia în calcul să se retragă din campionat.

Astfel, deşi s-au salvat, in extremis, sezonul trecut, de la retrogradare, după ce au învins pe Gladiator Cluj-Napoca, „studenţii“ braşoveni ar putea să nu se înscrie în noua ediţie de campionat.

CSU Braşov a avut mari probleme materiale şi în startul edţiei trecute de campionat, atunci când braşovenii au fost nevoiţi să se despartă de aproape toţi jucătorii importanţi, însă situaţia este mult mai dramatică în acest moment.

Salvarea echipei ar putea veni de la Municipalitate, care ar putea să se implice mult mai serios pentru a susţine formaţia în Divizia A.

Avem probleme mari şi situaţia este total neplăcută. Nu mai avem susţinere financiară şi în acest ritm va fi extrem de dificil să continuăm în Divizia A. Sper, totuşi, ca toţi cei care iubesc acest sport să vină alături de noi şi să ne ajute să supravieţuim, întrucât singuri nu putem face faţă.

În momentul de faţă, sunt mai multe şanse să ne retragem din campionat, decât să continuăm şi în sezonul viitor. Noi suntem optimişti şi sper că situaţia se va rezolva“, a declarat preşedintele formaţiei braşovene, Gabi Calancea.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite