Spitalul din Codlea „a bătut“ Ministerul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii braşoveni au suspendat ordinul Ministerului Sănătăţii care prevedea închiderea spitalului din localitate. Ministerul Sănătăţii poate face recurs în termen de 15 zile de la data pronunţării. Între timp, la Codlea se „coc" planurile pentru privatizarea spitalului.

Au făcut priveghi, au cântat prohodul, au spus rugăciuni pentru ministrul sănătăţii, au blocat DN1 şi au intentat proces în speranţa că vor rămâne cu spitalul lor. Codlenii pot respira uşuraţi. Prima bătălie a fost câştigată.

După nenumărate proteste ale codlenilor pentru oprirea desfiinţării singurului spital al comunităţii, soarta spitalului s-a decis de-abia ieri, la Curtea de Apel Braşov. Magistraţii braşoveni au decis admiterea cererii de suspendare a Hotărârii Guvernului 212/2011 privind aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice".

Reluarea relaţiilor cu CAS

Tot ieri, magistraţii au dat câştig de cauza spitalului şi în acţiunea împotriva HG 345/2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurari de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare.

Militanţii pentru menţinerea Spitalului Municipal din Codlea speră ca reînfiinţarea spitalului să conducă la încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar şi să iniţieze procedura de clasificare a spitalului de către Ministerul Sănătăţii. „Vom face demersuri către Direcţia de Sănătate Publică pentru ca procedura să fie dusă la îndeplinire. Ministerul este obligat să semneze clasificarea în cazul în care decizia ne este favorabilă", a spus Erwin Albu, fost consilier local din Codlea, cel care a organizat majoritatea protestelor pentru susţinerea spitalului din Codlea.

Există un precedent

Codleanii speră ca spitalul lor să fie redeschis după modelul oraşului Comăneşti, din Bacău. Acolo, autorităţile au obţinut suspendarea hotărârii de desfiinţare a spitalelor emisă de Guvern, şi reluarea activităţii spitalului. Din păcate, personalul care obişnuia să lucreze la Spitalul Municipal din Codlea a intrat deja în procesul de redistribuire a cadrelor, realizat de DSP Braşov.

Urmează privatizarea?

Consiliul Local Codlea urmăreşte realizarea unei asocieri în vederea administrării private a spitalului. Autorităţile locale vor să privatizeze spitalul, în condiţiile în care în urmă cu câteva luni tot Primăria a dat în judecată Guvernul României pentru anularea deciziei de stopare a finanţărilor pentru Spitalul Municipal din Codlea. Ciudat este că decizia de a face din unitatea spitalicească o afacere a fost luată în paralel cu procesul aflat pe rol.

„Grupurile de interese privind privatizarea spitalului îşi fac deja simţită prezenţa. În mod normal, acea hotărâre nu ar trebui luată în seamă. Consliliul local a dat Guvernul în judecată de ochii lumii, declarând că doreşte recuperarea spitalul şi pe de altă parte privatizarea sa", a mai declarat Erwin Albu.

Spital bine dotat

Spitalul din Codlea are 75 de paturi, este dotat cu secţii de Boli Interne şi Boli Cronice, dar şi compantimente de pediatrie, ginecologie şi chirurgie. Spitalul are şi bloc operator, şi cabinet de analize cu aparatură de ultimă generaţie. Unitatea are şi defibrilatoare, şi monitoare pentru funcţiile vitale pentru tratarea urgenţelor. Pentru a beneficia de servicii medicale, Codlenii sunt nevoiţi să parcurgă 12 kilometri până la Braşov pentru a se trata la Spitalul Clinc Judeţean de Urgenţă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite