Ionel Spătaru a fost „cazat“ la Penitenciarul Codlea. Are opt colegi de celulă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Spătaru rămâne după gratii Foto.arhivă
Ionel Spătaru rămâne după gratii Foto.arhivă

Fostul şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov, Ionel Spătaru, a fost transferat, astăzi la Codllea de la Penitenciarul Rahova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Codlea, Dan Rusu Ionel Spătaru va intra în carantină şi observaţie timp de 21 de zile, perioadă în care va fi examinat medical şi psihologic şi i se vor prezenta programele educaţionale oferite de penitenciar. Spătaru va împărţi camera cu alţi opt deţinuţi.
„A fost depus, astăzi (joi - n.r.) la noi, la sesizarea instanţei, având mandat prelungit de arestare până în 5 ianuarie 2012", a declarat pentru Mediafax Dan Rusu.

De asemenea, în perioada de carantină, conform procedurilor, fostul şef al CJPC va fi evaluat şi din punct de vedere al capacităţii de muncă, în cazul în care i se va da o sentinţă definitivă.

Surse judiciare spun că Spătaru a fost adus la Braşov deoarece mai este cercetat pentru uz de fals într-un al doilea dosar penal.
S
pătaru a fost arestat luna trecută pentru o mită de 300.000 de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite