Braşovul a devenit „raiul“ sensurilor giratorii din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în acest moment, în oraş există 29 de sensuri giratorii, iar municipalitatea mai are în plan realizarea altor patru.

Şoferii braşoveni şi cei aflaţi în tranzit nu mai sunt nevoiţi să aştepte la semafor decât în foarte puţine zone din oraş. Potrivit poliţiştilor, sensurile giratorii au s-a fluidizat traficul. Municipalitatea a fost nevoită să achite, pentru realizarea lor, peste două milioane de lei.

Primăria află preţul la sfârşit

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, toate lucrările necesare pentru amenajarea sensurilor giratorii din Braşov au fost realizate de către cele trei companii care au contracte de concesiune cu municipalitatea: Vectra, Recon şi Eurostrada.

„Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei decide dacă este oportună realizarea unui sens giratoriu. Apoi, concesionarii se apucă de lucrări, iar la finalizarea lor ne transmit facturile, care trebuie avizate de municipalitate. Abia după ce se aprobă aceste facturi putem spune care a fost costul lucrărilor", ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Toarcea a precizat că, până acum, costurile unui sens giratoriu s-au încadrat, în medie, între 600.000 şi 800.000 de lei, însă s-au redus, în unele situaţii, datorită bunăvoinţei companiilor care deţin reţele în zonele vizate şi care au asigurat mutarea acestora.

Aglomeraţie în cel mai nou sens giratoriu

Municipalitatea a finalizat sensul giratoriu care a eliminat semafoarele de la intersecţia dintre străzile Calea Bucureşti - Zizinului - Toamnei - 15 Noiembrie. Deşi dimineaţa, în jurul prânzului şi seara, se formează cozi destul de mari, poliţiştii spun că, deşi şoferii nu s-au obişnuit încă, efectele sunt pozitive.

„Nu putem spune foarte multe despre noul sens, dar este la început. Se merge, iar timpul de aşteptare este de aproximativ două minute. Când erau semafoare, se făceau cozi mult mai mari", a precizat subcomisarul Cătălin Giosanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov.

Părerile şoferilor sunt, însă împărţite. „Sensurile giratorii sunt extrem de utile, dar nu în România, pentru că şoferul român nu ştie să le folosească", ne-a spus Magnus Saftiuc, 22 de ani. Pe de altă parte, Herman Laszlo, un şofer de 36 de ani se arată încântat de modul în care se circulă, după realizarea giratoriilor: „Cred că ajută circulaţia şi sunt mult mai sigure, atât pentru participanţii la trafic, cât şi pentru pietoni".

Mai puţine accidente

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, sensurile giratorii au contribuit substanţial la fluidizarea traficului din oraş, dar şi la reducerea numărului de evenimente rutiere, dintre care unele foarte grave.

„Sensurile giratorii s-au dovedit foarte utile. Trebuie atenţie, pentru că traficul în unele dintre ele mai trebuie temperat, prin amplasarea de treceri de pietoni în apropierea lor sau de semafoare în intersecţiile dinaintea lor", ne-a declarat subcomisarul Giosanu.

Doar 13 intersecţii semaforizate

În afara zonelor în care au fost montate semafoare, special pentru trecerile de pietoni, în Braşov au mai rămas doar 11 intersecţii dirijate electric. Este vorba despre Bulevardul Saturn, în zona Uranus, Alexandru Vlahuţă cu Brânduşelor, intersecţia de la Patria, cea de la Ceasu' Rău, Calea Bucureşti cu strada Zorilor, Carpaţilor cu Bulevardul Muncii, Dobrogeanu Gherea cu Bulevardul Muncii, Lungă cu Nicolae Iorga, Independenţei cu 13 Decembrie, Avram Iancu cu strada Nicopole, De Mijloc cu Stadionului, Autogara 3 şi la magazinul Star.

Subcomisarul Cătălin Giosanu susţine că anumite intersecţii mari nu vor putea fi transformate în sensuri giratorii. „La intersecţiile de la Brânduşelor, Uranus, De Mijloc şi Zorilor nu se vor putea realiza, pentru că ar apărea blocaje", a mai precizat subcomisarul Giosanu.

Vor apărea sensuri noi

Comisiile de circulaţie şi de urbanism ale municipalităţii mai au în plan realizarea altor patru sensuri giratorii. „Unul dintre ele va fi realizat pe fosta platformă a uzinei Hidromecanica, iar alte trei vor apărea pe şoseaua care va uni străzile Hărmanului - DN11 - 13 Decembrie", ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite