Petrecere pe schiuri, pe pârtiile de la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pârtiile din staţiunile braşovene s-au umplut în aceste weekend de iubitorii sporturilor de iarnă. În Poiana Braşov şi Predeal, distracţia nu a contenit de dimineaţa până seara.

Zăpada numai bună pentru schi a adunat mii de turişti în staţiunile braşovene. Hotelurile au fost aproape pline de moldovenii, ucrainienii şi ruşii care au petrecut Crăciunul per it vechi. Cu placa, cu schiurile sau cu sania, turiştii au luat cu asalt pârtiile acoperite cu zăpadă.

image

„Ne-am distrat de minune până acum. Eu am schiat pentru prima dată şi mi-a plăcut foarte mult. Acum am luat o pauză şi prefer să mă uit la ceilalţi. Este destul de cald, vremea e plăcută, aşa că nu îngheţăm pe pârtie. Oriunde e zăpadă e şi distracţie şi vom profita şi de celelalte zile pe care le mai petrecem în Poiana Braşov", a spus Carolina Guzun, o turistă de 40 de ani din Chişinău.

image

„Am venit în Poiana Braşov ca să petrecem sărbătorile la munte. Suntem aici cu toată familia şi ne simţim foarte bine. A fost şi ziua mea şi am petrecut la hotel. Astăzi ne relaxăm pe pârtie. Totul este minunat, însă ne-am fi dorit ceva mai multă zăpadă",a declarat Alexandra Magaleas, o altă turistă din Republica Moldova.

image
image
image

Turiştii cazaţi în Poiana Braşov sau Predeal nu s-au mulţumit să se distreze pe pârtie. Cei mai mulţi au preferat să se plimbe şi în zona Bran-Moeciu sau pe Valea Prahovei.

image

„Suntem de trei zile aici şi am făcut de toate. Am schiat, am mers la piscină şi am vizitat obiectivele din zonă. Ne simţim foarte bine, petrecem Crăciunul în România şi cu siguranţă acelaşi lucru îl vom face şi anul viitor", a spus Valeria Gorbatâi, de 38 de ani din Republica Moldova.

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite