Sarmale cu „aromă secuiască“, în Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarmalele sunt pregătite după o reţetă tradiţională
Sarmalele sunt pregătite după o reţetă tradiţională

De curând, un bărbat din Gheorgheni a avut ideea inedită de a deschide o fabrică de sarmale. Chiar dacă este vorba despre o premieră absolută în România, reţeta folosită pentru prepararea sarmalelor este una dintre cele mai vechi din ţară.

Sarmalele de la Gheorgheni nu conţin aditivi sau coloranţi şi sunt pregătite la cazan. „Soţia mea obişnuia să congeleze sarmalele care rămâneau după Crăciun. Mai târziu, le dezgheţam şi le consumam, iar gustul era acelaşi. Aşa mi-a venit ideea de a deschide o fabrică de sarmale, care să se poată vinde în magazine", spune Bajkó Laszló, patronul fabricii.

Unitatea are doar şase angajaţi, dar înregistrează zeci de comenzi. Zilnic, se produc 2.200 de sarmale, iar reprezentanţii fabricii vor să mărească producţia la 4.000 de sarmale pe zi. „Am început cu mai puţini angajaţi, însă de anul viitor vom mai angaja şase persoane pentru a dubla producţia", explică Bajkó Laszló.

Succesul, asigurat de reţeta tradiţională

„Sarmalele secuieşti", făcute după o reţetă tradiţională, specifică bucătăriilor din Munţii Harghitei se împachetează manual. Aparatele din fabrică sunt folosite doar la feliere, tocare şi malaxare. Sarmalele sunt preparate ca acasă, însă este vorba de cantităţi mari. Într-un cazan se fierb câte 750 de sarmale, care sunt răcite apoi şi ambalate în caserole de câte 850 de grame, care se congelează rapid.

„Totul se face după reţeta locală. Se foloseşte carne de porc, slănină, grăsime proaspătă de porc, orez de cea mai bună calitate, ceapă prăjită în ulei de floarea soarelui, boia de ardei dulce, piper, mărar, cimbru, sare, iar umplutura se împachetează în varză murată. Gustul deosebit este dat de condimentele potrivite, dar şi de faptul că aceste sarmale sunt fierte la cazan", spune patronul fabricii.

Deşi fabrica este deschisă abia de o lună, sarmalele au făcut furori în rândul cumpărătorilor. „Sunt foarte gustoase. Sunt la fel de bune ca cele făcute în casă. Am cumpărat pentru masa de Revelion două caserole, din care o să ne înfruptăm cu toţii", a spus Erika Borbely, o gospodină din Gheorgheni.

„Sarmalele secuieşti" se comercializează în acest moment prin intermediul mai multor reţele de magazine din Harghita. O caserolă conţine opt sarmale şi se se vinde cu preţuri cuprinse între 15 şi 17 lei. La începutul anului viitor, urmează ca sarmalele să se vândă şi în alte judeţe ale ţării, dar şi în capitală.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite