Salariul mediu net a ajuns la 1.383 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suma este cu 3,21% mai mare decât în luna precedentă, dar cu 3,89% mai mic decât anul trecut. Puterea de cumpărare a braşovenilor a scăzut deoarece creşterea preţurilor a fost de 7,93%, aproape dublă faţă de cea a salariilor

În prezent, în judeţ sunt 152.576 de persoane care au un loc de muncă, cu 996 mai mult decât luna trecută, dar cu 3.133 de persoane mai puţin decât în iunie anul trecut. Salariul mediu brut a ajuns la Braşov la 1.899 de lei. Lefurile sunt cu 2,93% mai mari decât luna trecută, dar cu 2,81% mai mic decât anul trecut. Salariul mediu net a ajuns la 1.383 de lei. Suma este cu 3,21% mai mare decât în luna precedentă, dar cu 3,89% mai mic decât anul trecut. Puterea de cumpărare a braşovenilor a scăzut deoarece creşterea preţurilor a fost de 7,93%, aproape dublă faţă de cea a salariilor. Cele mai mici lefuri sunt în agricultură şi comerţ.

Conform statisticilor, Braşovul deţine locul cinci pe ţară în ceea ce priveşte numărul de angajaţi şi locul şase în ceea ce priveşte cuantumul salariilor. Judeţul nostru este depăşit în topul naţional de Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova. De menţionat este că municipiul Bucureşti nu este inclus în clasamentul naţional.

Chiar dacă Braşovul este în primele cinci judeţe pe plan naţional, ca număr de salariaţi stăm prost faţă de 1990, când erau 296.521 de angaţaţi. Practic, Braşovul şi-a înjumătăţit numărul de salariaţi cu forme legale în ultimii 20 de ani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite