Conservarea uzinei falite Rulmentul costă 100.000 de euro pe lună!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uzina Rulmentul
Uzina Rulmentul

Procedura falimentului Rulmentul SA a început în octombrie 2007. Potrivit lui Dragoş Moldoveanu, lichidator în cadrul RVA Insolvency Specialists, lichidatorii sunt obligaţi să conserve patrimoniul societăţii până la finele procedurii.

Costurile legate de conservare sunt, însă, imense, o medie lunară fiind de 100.000 de euro, ceea ce înseamnă că până acum s-au cheltuit 3,5 milioane de euro doar pentru acest lucru.
Suma ar putea creşte, având în vedere că pe rolul Tribunalului Braşov se află şi o acţiune privind retrocedarea activelor companiei Rulmentul SA către un cetăţean german, Hans Eissenberger, care nu a îndeplinit cerinţele instanţei, motiv pentru care Tribunalul Braşov a amânat judecarea cauzei pentru un an. Lichidatorii susţin că nu se găsesc acte care să dovedească pretenţiile acestuia, dar neexistând documente se aşteaptă ca Eissenberger să aducă acte doveditoare.

În două săptămâni, lichidatorii speră să finalizeze procedura de dare în plată a activelor Rulmentul SA. Pentru conservarea acestora, până acum s-au cheltuit peste 3,5 milioane de euro.

POtrivit bzb.ro, Lichidatorii societăţii Rulmentul SA Braşov se aşteaptă ca în următoarele două luni să finalizeze procesul de dare în plată a unor active ale companiei braşovene. Săptămâna trecută, lichidatorii au înaintat raportul lunar al procedurii de insolvenţă către Tribunalul Braşov. Potrivit acestuia, sumele totale care urmează să fie distribuite creditorilor, în bani sau prin darea în plată a anumitor active sunt următoarele: ANAF - DGFP Braşov - 57.827.950 lei (în contul creanţei garantate şi bugetare); AVAS - 41.965.901,25 lei (în contul creanţei garantate); ANAF - ANV - 9.613.408,96 lei (în contul creanţei bugetare);BCR - 4.779.246,28 lei (în contul creanţei garantate);D.I.T.L. Braşov - 2.026.115,88 lei (în contul creanţei garantate şi bugetare); Anglo Romanian Bank - 1.474.154,47 lei (în contul creanţei garantate); Apele Române - 3.726,28 lei (în contul creanţei bugetare);C.N.V.M - 1.604,3 lei (în contul creanţei bugetare).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite