Mihail Tarbă, primul revoluţionar acuzat că este impostor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este acuzat de fals, uz de fals şi înşelăciune pentru obţinerea calităţii de luptător în Revoluţie. Fostul şef la Casei de Pensii Braşov a ajuns revoluţionar prin intermediul unei organizaţii care are sediul în Bucureşti.

Mihail Tarbă, care este şi consilier local  PDL, este contestat de revoluţionarii braşoveni, care susţin că acesta a primit certificat de revoluţionar pe uşa din dos, prin intermediul unei organizaţii din Bucureşti.

Astfel, preşedintele „Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor «Braşov Decembrie 1989»", Dorin Lazăr Maior, a depus o plângere penală împotriva lui Tarbă la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Braşov, în data de 22 iulie, decizie luată în şedinţa Consiliului Director al asociaţiei braşovene de revoluţionari.

Potrivit actelor depuse la dosar, Mihail Tarbă a avut dosarul de preschimbare nr. 14.001, depus la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a dobâdit calitatea de „luptător remarcat prin fapte deosebite" cu certificatul seria LRM-T nr. 1028.

Nu a fost văzut la Braşov

„Cunoscându-i situaţia personală, dar mai ales faptul că nu a participat sub nicio formă la Revoluţia din 22 decembrie 1989 în oraşul Braşov, aşa cum a pretins pentru a dobândi calitatea mai sus amintită, consider că a obţinut aceată calitate prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fals şi uz de fals", se arată în plângerea penală.

Nababul Tarbă

Consilierul local Mihail Tarbă poate fi considerat unul dintre cei mai avuţi aleşi. Este binecunoscut în mediul afacerilor imobiliare. Între anii 2007 şi 2008 a vândut două apartamente şi trei terenuri pentru suma de 2,38 milioane de euro. Banii au figurat în declaraţia de avere pentru scurt timp, pentru ca, în 2009, banii să nu mai apară nicăpieri. În schimb, Tarbă se împrumută 2,17 milioane de euro de la o persoană fizică, suma fiind scadentă anul viitor.

Conform declaraţiei de avere din 2010, consilierul local deţine 10, 645 de hectare terene intravilan în municipiul Braşov, 0,173 hectare intravilan la Prejmer, 19,58 hectare de teren agricol la Bod, 3,92 hectare de teren agricol la Feldioara, 2,05 hectare de teren agricol la Cristian, 7,8 hectare de păşune la Dragoslavele (Argeş). De asemenea, Tarbă mai este prorpietar, împreună cu soţia, pe o casă, trei apartamente şi o garsonieră din municipiul Braşov.

Contactat telefonic de către reporterul „Adevărul Braşov", fostul director al Casei Judeţene de Pensii, „a pierdut" subit legătura, când a auzit că i se cere un punct de vedere, fără a mai asculta şi întrebarea care urma să-i fie adresată. În ciuda încercărilor repetate de a-l contacta pentru a-şi preciza opinia acesta, fie nu a mai răspuns, fie şi-a închis telefonul.

UPDATE

8.08.2011. ora 18.40  „Cine trebuie ştie ce am făcut şi în 15 Noiembrie şi în 21-22 Decembrie“, a delcarat Mihail Tarbă pentru Radio Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite