Ce trebuie să ştiţi despre recensământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La uşile alexăndrenilor nu va bate astăzi niciun recenzor
La uşile alexăndrenilor nu va bate astăzi niciun recenzor

Mâine începe Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 şi recenzorii vor începe să vă bată la uşă.

Îi puteţi recunoaşte după geanta albastră cu însemnele specifice „RPL", ecusonul cu nume şi după legitimaţia pe care trebuie să o prezinte. Fiecare întâlnire cu recenzorul poate dura între 10 şi 45 de minute, în funcţie de numărul membrilor familiei respective.

Trebuie să mai ştiţi că formularele se completează personal, iar în cazul în care aveţi nelămuriri puteţi întreba recenzorul dar răspunsul nu trebuie în nici un caz influenţat de acesta. Dacă nu răspundeţi la o întrebare nu se poate întâmpla nimic. Refuzul de a completa aceste formulare va fi pedepsit cu o amendă cuprinsă între 1.500- 4.500 de lei, iar greşelile recenzorilor vor fi „taxate" cu amenzi cuprinse între 2.000-5.000 de lei.

În cazul în care nu vă puteţi întâlni cu recenzorii din diverse motive, de pildă program de lucru prelungit sau delegaţii, puteţi merge la primăria de care aparţineţi, unde găsiţi Comisia locală de recensământ.

„În mod normal, fiecare persoană care apelează la această comisie merge la primăria de care aparţineţi. „Programul acestei comisii este de la 08.00- 20.00, în fiecare zi", a precizat ieri Vladimir Alexandrescu, directorul de comunicare din Institutul Naţional de Statistică.

Nu dati actele de casă recenzorilor

Statisticienii dau asigurări că datele oferite nu vor fi folosite decât în acest scop şi vor fi confidenţiale. Recenzorii au voie să vă ceară doar buletinul ca să vadă codul numeric personal. În rest, se dau doar declaraţii verbale. În niciun caz nu arătaţi actele de la casă sau apartament şi verificaţi dacă recenzorii au legitimaţie, pentru a evita să fiţi păcăliţi de eventuali escroci.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite