RAT Braşov se laudă cu amenzile date în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de control ale Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov au sancţionat în cursul anului 2010 un număr total de 13.809 de persoane ce au fost depistate circulând fără a avea bilete sau abonamente de călătorie valabile.

În cazul a 8.326 de persoane s-a procedat la eliberarea de bilete contravenţionale, iar în cazul a 5.483 de persoane s-au întocmit procese-verbale de contravenţie. 

RAT reaminteşte faptul că, potrivit HCL nr. 25/1992, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la activitatea de transport în comun, următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă: „călătoria fără bilet, cu bilet necompostat/compostat necorespunzător sau abonament de călătorie nevalabil pentru perioada de timp şi linia respectivă; folosirea abonamentelor de călătorie de către alte persoane decât titularii acestora precum şi folosirea biletelor de călătorie cu reducere sau acordate gratuit de către alte persoane decât cele îndreptăţite; transmiterea, primirea şi folosirea biletelor compostate deja, într-un mijloc de transport public local de călători, de către călătorii care coboară, respectiv cei care urcă, pentru justificarea de către aceştia a călătoriei pe care o efectuează etc".

„Regia face eforturi considerabile pentru a menţine actualul nivel al preţurilor abonamentelor, stabilit la 1 iulie 2006 şi pe cel al biletelor, stabilit la 1 iulie 2007.  RAT Braşov oferă la ora actuală un preţ redus al biletelor comparativ cu alte oraşe din ţară: Timişoara, Craiova şi Oradea- 2 RON/călătorie, Iaşi - 1,9 RON/călătorie, Cluj Napoca şi Constanţa - 1,75 RON/călătorie etc“, spune SIlviu Ştefan, purtător de cuvânt la RAT, care a mai precizat că „Regia Autonomă de Transport Braşov îşi va continua demersurile pentru a oferi călătorilor condiţii de confort şi siguranţă, dar reaminteşte faptul că activitatea de transport public se susţine financiar într-o proporţie semnificativă din veniturile obţinute din vânzarea de bilete şi abonamente“.

Ce nu spun cei de la RAT este câţi bani încasează din activitatea de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public. Practic, managerii regiei şi consilierii locali acceptă cu bună ştiinţă căpuşarea regiei de către două SRL-uri, care rămân cu grosul profitului din această  afacere-monopol. Evident, şi banii care se încasează din această activitate ar putea susţine financiar, într-o proporţie la fel de semnificativă, transportul în comun, ca să-l cităm pe purtătorul de cuvânt al regiei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite