O prostituată din Braşov, declarată în insolvenţă de Primăria Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O prostituată din Braşov, care are domiciliul în Piteşti, a fost declarată în insolvenţă de către reprezentanţii Serviciului Taxe al Primăriei Piteşti, în condiţiile în care nu a putut să-şi achite amenzile primite în acest an, în valoare de 43.000 de lei, fiind primul caz de acest gen declarat de către autorităţile locale.

Potrivit primarului municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, tânăra nu are niciun venit stabil şi niciun bun impozabil, iar legea prevede că în astfel de situaţii persoana în cauză trebuie declarată ca fiind în incapacitate de plată.

„"Am fost informat că o prostituată a intrat în insolvenţă. Ne ocupăm şi cu aşa ceva şi dacă aşa prevede legea, aşa procedăm. Este primul caz de o asemenea amploare ca sumă şi având un asemenea debitor, dar noi nu ne uităm neapărat la natura contravenţiilor aplicate, ne interesează recuperarea banilor. Femeia a acumulat o sumă mare de achitat, care, teoretic şi practic, conform legii, ar fi trebuit să ajungă la bugetul local. Lipsa veniturilor şi a bunurilor în cazul fetei ne-a determinat să o declarăm în insolvenţă deoarece nu poate fi executată silit", a declarat primarul municipiului Piteşti.

Tânăra, în vârstă de 23 de ani, s-a mutat de peste un an din Piteşti la Braşov, unde poliţiştii i-au aplicat pentru prostituţie 119 sancţiuni, toate trimise către Primăria Piteşti. Reprezentanţii Serviciului Taxe şi Impozite al Primăriei Piteşti au trimis la rândul lor procese-verbale şi somaţii pe adresa tinerei.

Conform sursei citate, după intrarea în insolvenţă debitorul va fi verificat de inspectori timp de trei ani, iar dacă între timp va dobândi bunuri va fi executat silit. Ca respectiva „întreprinzătoare" se mai află în incapacitate de plată 338 de firme din Piteşti, cu un minus de 4,3 milioane lei la buget.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite