Teren minat, într-o gospodărie din Voila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pirotehniştii braşoveni au avut parte de o captură record, într-o gospodărie locuită din localitatea făgărăşeană Voila.

Aceştia au fost sesizaţi de un localnic care a observat un proiectil în grădina cu pricina. Săteanul avea grijă de casă, în lipsa proprietarei care este plecată de mai mulţi ani la muncă în Italia. Pirotehniştii au mers imediat la locaţia indicată şi nu mică le-a fost mirarea să descopere nici mai mult nici mai puţin de 13 proiectile în curtea aceleiaşi case.

Specialiştii spun că bombele datau din al doilea război mondial şi că au stat zeci de ani îngropate pe terenul pe care au fost găsite. În curte se aflau nouă bombe de artilerie, de calibru 82 mm şi patru bombe de artilerie, de calibru 120 mm. Toate proiectilele au fost ridicate de pirotehnişti în vederea depozitării şi distrugerii", a spus Mircea Costăchescu, locţiitorul purtătorului de cuvânt de la ISU Braşov.

Specialiştii spun că o astfel de descoperire este mai puţin obişnuită, ţinând cont că bombele au fost găsite chiar în curtea unei locuinţe.Pirotehniştii apun că astfel de dispozitive pot fi extrem de periculoase dacă nu sunt corect manipulate, aşa că braşovenii care depistează un astfel de proiectil sunt avertizaţi să sune imediat la numărul de urgenţă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite