Când există pasiune şi voinţă, banii nu contează. Citeşte povestea unei eleve de top, din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul" vă prezintă poveştile de viaţă ale unor elevi care îşi urmează pasiunile în ciuda lipsurilor materiale. Cu o minte ascuţită, o curiozitate debordantă şi fără bani de meditaţii, Andreea Spînu este una dintre elevele braşovence care a adus glorie oraşului ei.

Este absolventă a Colegiului „Dr. Ioan Meşotă" din Braşov. Tânăra a reuşit anul acesta şcolar o preformanţă demnă de invidiat: a ieşit prima pe ţară, la faza naţională a Olimpiadei de Limba Română şi este câştigătoarea unui premiu special pentru viziunea estetică la olimpiada internaţională de limbă, comunicare şi literatură română (iunie 2011). Nu este însă primul rezultat foarte bun din palmaresul Andreei.

Am izbutit şi anul trecut, când eram clasa a XI-a, să câştig două premii speciale, la olimpiada naţională «George Călinescu», dar rezultatul meu a fost unul mai modest. În liceu am debutat însă cu participarea la olimpiada naţională de chimie. Presupun că aceasta e natura fiinţei mele, împletirea pasiunii pentru ştiinţele exacte cu cea pentru litere", spune tânăra.  

Andreea Spînu este unul dintre elevii care a învăţat să îşi croaiscă singură visurile şi să şi le urmeze prin propriile forţe. Provine dintr-o familie cu doi copii, cu venituri modeste, care se luptă pentru a acoperi nevoile primare. Tatăl Andreei este mecanic pe maşini grele la CFR, iar mama sa este casnică. Veniturile lunare ale familiei Spînu nu depăşesc 1.400 de lei.

Recompense...sufleteşti

Andreea nu se plânge şi consideră că nicio dorinţă nu e de neîndeplinit. „Fiecare dintre membrii familiei face câte ceva în casă, ajută cum poate. Eu şi sora mea ne ocupăm de obicei de curăţenie, de aranjatul florilor în curte ori de «îndatoriri» mai dulci, cum ar fi făcutul prăjiturilor. Nu sunt multe lucruri de care să am nevoie, am învăţat să mă bucur de ce am", spune adolescenta.

image

Satisfacţia părinţilor pentru rezultatele ei este cea mai frumoasă recompensă pe care Andreea şi-o doreşte. „Sunt bineînţeles mândru de performanţa fiicei mele şi mă bucur că a avut şansa să participe la atâtea olimpiade. Dincolo de performanţă, a avut prilejul de a socializa, de a călători şi de a intra în contact cu o lume diversă.

Am încercat mereu să o încurajez şi să o ajut, atât din punct de vedere moral, cât şi financiar, atât cât am putut. Sper însă ca în viitor aceşti copii deosebiţi să fie ajutaţi şi de persoane cu putere financiară care pun preţ pe capacităţile lor", spune Petru Spînu, tatăl Andreei.  

Pasionată de munte şi de frumos

Andreea nu este îndrăgostită doar de limba română şi de chimie. „Îmi place să ştiu câte puţin din fiecare domeniu, nu mă pot canaliza doar pe o singură materie. De aceea, româna, geografia, chimia, matematica, fizica, istoria..toate au un loc special", spune tânăra.

Este pasionată de munte şi cutreieră cele mai dificile trasee de câte ori are ocazia. „Am reuşit până acum să străbat Piatra Craiului, Bucegii, Ciucaşul, Retezatul şi urmează să călătoresc luna aceasta în Slovacia, în Munţii Tatra", adaugă adolescenta.

Un alt vis al Andreei este să călătorească. Reuşeşte să facă acest lucru apelând la couchsurfing: găzduieşte la Braşov oameni din toată lumea, iar apoi ea devine musafirul acestora.

Tânăra nu este decisă asupra facultăţii pe care vrea să o urmeze, însă ştie cu siguranţă că vrea să obţină două specializări, una pe mediu şi alta pe antropologie sau etnologie. „Nu caut o meserie pentru bani, vreau să fac ceea ce îmi place", conchide Andreea.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite