Hotelierii din Poiană şi Predeal se bat în oferte pentru turişti. În Poiană vor fi 10 km de pârtii noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

Managerii de hoteluri Poiana Braşov şi Predeal aşteaptă cu nerăbdare prima zăpadă, care le va aduce mii de turişti.

În zonele înalte din Bran au căzut câţiva fulgi de zăpadă, iar tutiştii care s-au încumetat să iasă la plimbare au avut nevoie de haine groase. Cei mai câştigaţi au fost comercianţii din bazar, care au vândut multe căciuli de blană. Profitul este mare avâns în vedere că o astfel de căciulă costă 80 de lei.

image

Click pe poze pentru mai multe imagini de la Bran

Noi pârtii în Poiană

POiana Braşov va fi de nerecunoscut de la 1 decembrie. Pentru extinderea domeniului schiabil au fost defrişate 28 de hectare, iar, în total, din această iarnă vor fi 23,9 kilometri de pârtii, în loc de 13,8 kilometri cât sunt acum.

În staţiunea Poiana Braşov există acum şapte pârtii de schi (Lupului, Sulinar, Sub Teleferic, Drumul Roşu, Kanzel, Stadion, Bradul), trei feluri de instalaţii pe cablu (telecabinele Kanzel şi Capra Neagră şi telegondola Postăvarul Expres) şi cinci teleschiuri. Din iarnă însă, domeniul schiabil va fi mai mare cu încă cinci pârtii ce însumează în total 10,1 kilometri, iar acestea vor face legătura între pârtiile Lupului şi Ruia, între Lupului şi Postăvarul, Ruia şi Sulinar, Drumul Roşu şi Sub Teleferic şi între Lupului şi Stadionului.

Preţuri neschimbate la transportul pe cablu

În ceea ce priveşte tarifele la închirierea de echipamente şi transport pe cablu există o veste bună. Au rămas la fel ca şi anul trecut.

Un set complet de schi se poate închiria cu 40 de lei pe zi pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii. Săniile se închiriază cu 10-20 de lei. Un abonament pe zi la transportul pe cablu costă 120 de lei şi se poate folosi nelimitat pe toate mijloacele.
La Predeal preţul unui echipament de schi sau al unei plăci este de 20-30 de lei pe zi, iar o sanie se poate închiria cu 10-15 lei. Un skipass de o zi poate fi cumpărat, în această perioadă, cu 121 de lei pentru adulţi şi 77 de lei pentru copii.

Pentru mai multe poze, click pe imagini din Poiana Brasov

Foto: Stelian Grajdan

Între timp, hotelurile şi pensiunile se bat în oferte pentru săbători. Spre exemplu, la hotelul Sport din Poiana Braşov, de patru stele, pachetul de servicii pentru perioada 28 decembrie-3 ianuarie este de 1.725 de euro, camera dublă, cu demipensiune şi masă festivă de Revelion.

La Bradul şi Poiana, trei stele, pachetul de servicii, în aceeaşi perioadă, costă 1.100 de euro. Un alt exemplu este hotelul Piatra Mare, de patru stele, unde un pachet (cazare, mic dejun, cină şi masa festivă) pentru perioada 28 decembrie-2 ianuarie, în cameră dublă, ajunge la 2.592 lei de persoană.

În Predeal, la Orizont, o vacanţă de Revelion (30 decembrie-2 ianuarie) costă 2.100 lei de persoană în cameră dublă, iar la Belvedere, de trei stele, preţul pentru perioada 29 decembrie-2 ianuarie este de 2.700 de lei în camera dublă, şi 1.577 de lei în cameră single.

Dacă alegeţi acelaşi pachet, dar mergeţi de Crăciun, preţurile sunt la jumătate.

Vezi aici cât costîă revelionul la restaurantele din Braşov

Oferte all inclusive

Ca să aibă cât mai mulţi turişti hotelierii din Poiană şi Predeal au pregăti oferte all inclusive pentru turiştii care vor veni la munte de sărbători.
Pentru 3 nopţi de cazare cu trei mese pe zi ce includ bucate tradiţionale şi băuturi pe alese, dar şi pentru cina festivă de Crăciun sau Revelion, tariful este de 450 de euro de persoană. Pachetul nu include şi facilităţi sau reduceri la transportul pe pârtii.

În Austria, la Salzburg, cu aceeaşi bani, te poţi caza şase nopţi la un hotel de 4 stele, ai şi mese incluse, dar şi transferul asigurat de la hotel la pârtie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite