Elena Hach luptă pentru statutul şi independenţa procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Hach vrea să înfiinţeze o asociaţie care să apere drepturile acestor magistraţi şi, în toamnă, va candida pentru un loc în Consiliul Superior al Magistraturii.

Elena Hach, 38 de ani, a lucrat, iniţial, ca şi consilier juridic, după ce a refuzat, la repartiţie, un post de judecător la Buftea şi la Braşov. „Am căutat ceva care să fie pe placul meu şi m-am angajat consilier juridic în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Am lucrat acolo un an de zile, după care am intrat în Baroul de Avocaţi Bucureşti. Am profesat până în 1998, când m-am îndrăgostit de soţul meu, care este şi el braşovean. Atunci, am hotărât să mă întorc acasă", spune Elena Hach.

Consilier juridic în CSM

Din 1998, braşoveanca a a început să lucreze ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Totuşi, Elena Hach şi-a dorit altceva. „2005 a fost primul an din existenţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în care acesta s-a ocupat de cariera magistraţilor. Mi s-a părut interesantă activitatea de acolo şi, în urma unui interviu, la Bucureşti, am ajuns consilier juridic la CSM. La acel moment eram şi formator la Şcoala Naţională de Grefieri şi mă interesa partea de formare profesională a magistraţilor şi grefierilor. Culmea e că nu am lucrat nicio secundă pe partea aceasta ci pe legislaţie", spune procurorul.

În 2007, Elena Hach a fost detaşată în Italia, la Roma, ca magistrat de legătură cu atribuţii în domeniul cooperării judiciare internaţionale. „Practic, am fost o punte de legătură între autorităţile italiene şi cele române şi mă ocupam de mandate europene de arestare şi extrădări. Să lucrezi cu un alt stat este dificil, trebuie să manifeşti diplomaţie, bună credinţă, respect şi operativitate maximă. Em mă bucur că am reuşit să deschid nişte căi de comunicare importante cu autorităţie judiciare italiene", povesteşte Elena Hach.

După ce şi-a încheiat misiunea în Italia, Elena Hach s-a întors în ţară, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar de o săptămână a revenit la Braşov, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

Vrea să înfiinţeze o asociaţie

Procurorul are planuri mari. „Vreau să demarez o a asociaţie profesională a procurorilor, care să se transpună într-o veritabilă voce a tuturor colegilor din ţară. La o întâlnire de săptămâna trecută a procurorilor generali din toată ţara s-au manifestat nemulţumiri privind lipsa de reacţie, de asumare a unei poziţii publice a procurorilor în diverse cazuri, cum a fost salarizarea, statutul nostru şi independenţa de care trebuie să ne bucurăm. Vreau să fac această asociaţie pentru a apăra interesele şi statului procurorilor. La ora actuală există deja una, dar colegii mei s-au simţit nereprezentaţi de ea", a mai spus Elena Hach.

În toamnă, procurorul şi-a propus să candideze pentru un loc în CSM. „Intenţionez să candidez pentru locul de la nivelul parcheteleor de pe lângă curţile de apel din ţară. E un singur loc şi sper să reuşesc. În caz contrar, o să îmi continui obiectivele propuse cu asociaţia", a mai spus Elena Hach.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce v-a impresionat cel mai mult în Italia?

M-a impresionat credinţa magistraţilor intalieni în statutul lor şi a puterii pe care o reprezintă în societate. M-a mai impresionat căldura cu care am fost primită în rândul lor. Pentru mine Italia a fost o experienţă uluitoare.

Când v-a venit ideea înfiinţării unei asociaţii?

Ideea exista din 2009 şi vreau să cooptăm cât mai mulţi procurori din ţară, să dezvăltăm cooperări cu asociaţiile judecătorilor cât şi cu CSM-ul şi sper să avem şi deschidere internaţionaşă pentru a dezvolta parteneriate în exterior.

Ce-i place:

„Îmi place să călătoresc, să citesc, să gătesc, mai ales carne de curcan cu vin alb, usturoi, rozmarin şi ulei de măsline, iubesc soarele şi îmi place foarte mult lumina".

Ce nu-i place:

„Nu-mi place minciuna, corupţia şi ipocrizia. Nu-mi place întunericul, ploaia, monotonia, lenea şi oamenii care nu îşi asumă răspunderea".

Profil

Născută. 15 iunie 1972, Braşov

Studii. Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti

Familie. Căsătorită, o fetiţă

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite