Braşov: Şmecherii de Bucureşti parchează maşinile după cum îi taie capul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia B., unul dintre cititorii „Adevărul de Seară“ ne-a trimis o fotografie pe care a realizat-o duminică, în jurul orei 15.00, chiar în buricul târgului de la poalele Tâmpei, la parcul Nicolae Titulescu.

Despre faptul că unii îşi parchează aiurea maşinile în Braşov, am scris de nenumărate ori. Despre ineficienţa serviciului de ridicare a maşinilor care sfidează nu doar regulile stabilite de Consiliul Local, ci şi pea cele care sunt reglementate prin Legea Circulaţiei, de asemenea am mai scris.

Mai mult, ar trebui precizat că Regia Autonomă de Transport Braşov, o companie pe mulţi bani publici, se află pe buza prăpastiei economice, din cauza unui management defectuos, a unor împrumuturi costisitoare de la BERD (15 milioane de euro, care trebuie rambursate), folosite pentru a achiziţiona autobuze care s-au dovedit a fi, în mult prea scurt timp, de o caliate îndoilenică. Mai mult, în contexul unei crize economice reale, managerul companiei şi-a permis să solicite, anul trecut, sistarea gratuităţii către pensionari.

Sfidarea celor care plătesc zeci de miliarde de lei vechi pentru a menţine în funcţiune sistemul public de transport în comun este cu atât mai mare cu cât managerii RAT, „mâncători“ de mii de RON lunar, nu s-au „obosit“ să pună la punct sistemul de ridicare a maşinilor parcate ilegal din municipiu. „Afacere“ predată la cheie de Consiliul Local, un monopol  în domeniu, pe care personajele în cauză au binevoit să o încredinţeze direct, fără să mimeze măcar o licitaţie publică, unor SRL-uri.

În acest context, RAT dă din mână o „găină“ care face ouă de aur, având în vedere taxele pe care trebuie să le plătească cei care încală legea, grosul banilor ajungând în buzunarele „băieţilor deştepţi“ şi nu la bugetul RAT sau al Consiliului Local. Afacere care, deşi este publică, RAT o ţine la „secret“, ca nu cumva presă să dezvăluie opiniei publice cu câţi bani sunt prejudiciaţi braşovenii.

Evident, în culpă nu sunt doar managerii RAT, ci şi consilierii locali, cei care alăctuiesc AGA la RAT, precum şi Curtea de Conturi, o instituţie ca şi inexistentă în ultimii ani, având în vedere că nu au exprimat nicio poziţie publică în pofida „tunurilor“ trase din bani publici de autoritaţi locale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite