Carmen Precup - „M-am virusat de munte şi nu mai pot scăpa“
0Pentru montaniarda de aproape 30 de ani nu există weekend în care să nu iasă, împreună cu prietenii, în natură. Carmen adoră natura şi luptă cu indiferenţa oamenilor care o distrug.
„Pe munte, soarele este mai cald şi muntele mai frumos". Acestea sunt cuvintele prin care pasionata de cărările şi crestele muntelui îşi descrie atracţia pentru înălţimile stâncoase.
Încă din copilărie, Carmen a fost atrasă de natură şi de minunile acesteia. „Când eram mică, mergeam împreună cu grupul de prieteni în diferite excursii pe Tâmpa, în Poiana Braşov sau împreună cu verişorii mei cutreiram pădurile şi dealurile de la bunica", spune tânăra.
Carmen a devenit membră a Asociaţiei de turism „Floare de Colţ", încă de la înfiinţare, adică din anul 1998. „Am intrat în clubul montan, pentru că îmi plăcea foarte mult să ies în natură, să ascult cântecele de chitară şi să stau în jurul focului de tabără", mărturiseşte munţomana.
„Bucuria de a vedea natura frumoasă, neatinsă de oameni, acolo, pe creste este extraordinară. Sus găsim un peisaj mirific, muzica folk pe care o cântăm zic eu că este de calitate, iar atmosfera pe care o creăm între prieteni ne încarcă pozitiv pentru o săptămână întreagă", spune braşoveanca.
Carmen nici nu poate să îşi mai amintească de câte ori a fost, împreună cu prietenii ei, în expediţii montane. Munţii Tâmpa, Piatra Mare, Ciucaşului, Neamţului, Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraş, Iezer şi Păpuşa, Retezat şi orice alt munte din România au fost cutreieraţi în lung şi-n lat de Carmen, pentru a găsi un strop de linişte şi pentru a admira natura.
Piatra Craiului, muntele preferat
Cea mai frumoasă culme muntoasă rămâne, pentru Carmen, masivul Piatra Craiului. Aici a avut parte şi de cea mai complexă expediţie în care a avut ocazia să meargă, până acum.
„Într-o sâmbătă, ne-am hotărât, cu mai mulţi prieteni, să urcăm în Piatra Craiului. Am înnoptat acolo şi apoi am pornit iarăşi la drum. Am urcat pe creastă, am parcurs toată creasta sudică, am trecut pe la refugiul Grind şi mai apoi am coborât pe Valea Urzicii, trecând pe la refugiul Şpirlea. Aceea a fost cea mai grea şi lungă expediţie a mea, care a durat aproximativ 13 ore", a spus Carmen.
Alături de ceilalţi membri ai Asociaţiei de turism „Floare de Colţ", Carmen militează pentru protejarea naturii. „Scopul nostru este să-i facem pe oameni să iubească muntele şi să-l păstreze ca pe o comoară. Să-l lase aşa cum ni l-a dat Dumnezeu, deoarece el ne oferă oxigenul de care avem atâta nevoie şi ne umple sufletele de fericire, ori de câte ori îl privim", spune, plină de entuziasm, braşoveanca.
Întrebări şi răspunsuri
Ce sfat le-ai da celor care doresc să cucerească munţii la fel ca tine?
Cei interesaţi de expediţii trebuie să ştie că niciodată nu se pleacă de acasă fără echipament sportiv, să nu plece singuri pe traseu, pentru că nu ştii ce ai putea să întâlneşti în cale şi să aibă mereu provizii de apă sau de mâncare.
Ai participat la competiţii montane?
Nu am stat departe nici de competiţiile organizate de Federaţia Română de Turism şi Ecologie, care au loc periodic. Am participat la concursuri de grafică şi caricatură pe teme ecologica, unde am obţinut atât premii I, cât şi premii II şi III, dar şi la concursurilor pe echipe, unde străbăteam un anumit traseu montan.
Ce-i place:
„Îmi place să gătesc, să merg la ceainărie şi să savurez un ceai, să ies prin lume şi să pictez tablouri. Cel mai mult îmi place să socializez şi să cunosc, astfel, cât mai mulţi şi diferiţi oameni", spune munţomana.
Ce nu-i place:
„Nu-mi place că lumea nu mai are nicio regulă astăzi. Ei cred că li se cuvine să facă ceea ce vor, chiar dacă afectează mediul înconjurător. De exemplu, gunoaiele lăsate pe ici-colo, care ne afectează pe toţi cei care trăim în acest oraş şi mai ales faptul că autorităţile nu iau nicio măsură", a spus Carmen.
Profil
NĂSCUTĂ. 30 iulie 1980, Braşov
FAMILIE. Părinţi, un frate
STUDII. Master de Industria Lemnului, Braşov
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
