Tinerii juni braşoveni ies luni la stropit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o tradiţie păstrată din generaţie în generaţie în partea veche a oraşului. Însă pentru că nu sunt foarte multe fete nemăritate în Schei, junii vizitează acum şi alte familii, unde o stropesc cu parfum pe doamna casei.

În schimb, sunt cinstiţi cu mâncare şi băutură şi primesc câte o floare în piept. Junii Braşoveni, Junii Braşovului sau şi mai corect spus Junii din Şcheii Braşovului şi Braşovul vechi sunt un grup de călăraşi din Şcheii Braşovului, astăzi cu funcţie ceremonială, care, an de an, defilează pe străzile Braşovului. Sărbătoarea lor reprezintă un complex de obiceiuri care combină practici pre-creştine cu manifestări creştine pentru a reda vechiul mit al morţii şi renaşterii rituale a timpului calendaristic.
Cel mai important eveniment al junilor ale loc, în fiecare an, în Şcheii Braşovului, în prima duminică de după Paştile Răsăritene - a Tomii (anul acesta pică în data de 1 mai) - atât braşovenii cât şi turiştii asistă la un spectacol cu elemente de mit, rit, ceremonial şi magie. Este vorba despre defilarea junilor şi manifestarea obiceiurilor pe care aceştia le-au moştenit din timpuri străvechi. „Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci", nota Julius Teutsch, cronicar sas.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite