Inspectoratul Şcolar vrea să scape de internatele şcolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
arhiva
arhiva

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Braşov vor să scape de patru din cele opt căminele care funcţionează la liceele din oraş. 

Întreţinerea clădirilor costă foarte mult, iar ISJ nu îşi permite aceste costuri mai ales că majoritatea camerelor sunt goale. „În acest moment avem cazaţi 64 de elevi, la nivel de municipiu. La «Mircea Cristea» sunt cazaţi şase elevi, la «CFR» - 30, iar «Construcţii», din cele patru etaje, trei sunt ocupate de oameni care nu au nicio legătura cu şcoala, dar locuiesc acolo şi de 20 de ani, fără să plătească nimic. Anul trecut a fost o pană de curent şi m-am trezit cu 60 de oameni în curtea Inspectoratului care voiau să ne dea în judecată că li s-au ars televizoarele şi maşinile de spălat. Cheltuielile de întreţinere a acestor cămine sunt foarte mari, iar datoriile sunt imense. Eu doresc patru cămine funcţionale şi bine puse la punct, iar restul îmi asum responsabilitatea să le cedăm Consiliului local, care să le închirieze celor care locuiesc în ele sau să le vândă", a spus Dorel Agache, şeful IŞJ Braşov.

Căminul de la Colegiul „Grigore Antipa" a fost complet reabilitat, fiind comparabil cu un hotel de două stele. Deşi în cele o sută de camere locuiesc doar câţiva elevi din Republica Moldova, cheltuielile cu utilităţile sunt imense, depăşind cheltuielile unităţii şcolare. Şi căminul de la „Remus Răduleţ" a fost complet reabilitat, dar aici nu locuieşte nimeni. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite