Handbal: SCM HC Rom Cri Braşov, în pragul colapsului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rom Cri Braşov a învins şi pe Universitatea Galaţi
Rom Cri Braşov a învins şi pe Universitatea Galaţi

După un sezon petrecut în Liga Naţională de handbal masculin, formaţia Rom Cri Braşov se va întoarce, din vară, în eşalonul secund. Mai mult, există varianta, foarte plauzibilă în acest moment, ca gruparea de la poalele Tâmpei să se desfiinţeze.

Astfel, după un sezon mult sub aşteptări ca rezultate, care a culminat cu o clasare în coada clasamentului Ligii Naţionale, echipa Rom Cri ar putea rămâne fără sprijin financiar din sezonul următor.

Întrucât rezultatele formaţiei nu au fost satisfăcătoare, finanţarea echipei nu mai reprezintă o prioritate pentru Municipalitate, reprezentată de Sport Club Municipal.

În acest context, omul care a stat în spatele formării acestei trupe, care a sprijinit-o material în cea mai mare măsură, patronul Bogdan Munteanu, intenţionează să se retragă de la Rom Cri la sfârşitul sezonului competiţional.

În acest caz, fără un suport material adecvat, gruparea de la poalele Tâmpei se va dizolva, obicei cu care sportul braşovean s-a obişnuit în ultimii ani (vezi exemplul Forex Braşov, CF Predeal sau FC Săcele).

Cu toate acestea, încă mai există şanse ca handbalul masculin braşovean să rămână în viaţă, dar totul depinde de sprijinul material pe care îl va primi formaţia masculină de handbal.

Chiar dacă se află pe ultimul loc retrogradabil, braşovenii au şanse să continue şi în sezonul viitor în Liga Naţională, în cazul în care Minaur Ştiinţa Baia Mare, o formaţie cu mari probleme economice, se va retrage din campionat.

Chiar dacă mă doare sufletul şi nu aş vrea să se ducă pe apa sâmbetei toată munca din ultimii ani, nu am altă variantă decât să mă retrag de la Rom Cri. Sunt conţient că acest lucru va însemna, aproape sigur, dizolvarea grupării.

Dar, în cazul în care nu voi mai găsi un sponsor care să mă ajute, efectiv nu pot să susţin singur această echipă. Am văzut că nici Municipalitatea nu ne va mai ajuta, iar în acest caz este posibil să fim nevoiţi să închidem taraba“, a declarat patronul formaţiei Rom Cri Braşov, Bogdan Munteanu.

Ajutor din partea Stelei?

În acest moment, oficialii clubului braşovean sunt în discuţii privind o posibilă colaborare, din sezonul viitor, între Steaua Bucureşti şi Rom Cri Braşov, parteneriat care ar salva formaţia de la poalele Tâmpei de la o iminentă dizolvare. „Este adevărat că am purtat unele discuţii cu patronul de la Rom Cri, Bogdan Munteanu, însă nu am ajuns, pentru moment, la nicio concluzie.

Noi suntem deschişi unei colaborări şi sper să ajutăm această echipă. Sunt mari şanse să ajungem la o înţelegere cu cei de la Braşov, iar în acest caz, vom asigura 50 % din bugetul formaţiei Rom Cri. Luăm în calcul şi varianta unui schimb de jucători de la Steaua la Rom Cri, sau invers“, a declarat preşedintele echipei Steaua Bucureşti, Constantin Cazacu.

OK-ul din partea Federaţiei

Asocierea dintre SCM HC Rom Cri Braşov şi Steaua Bucureşti este perfect regulamentară, Federaţia Română de Handbal permiţând o colaborare între două formaţii chiar din acelaşi eşalon valoric. „Pe noi ne interesează să avem cât mai multe echipe puternice în campionat.

Oricine poate să finanţeze o grupare de handbal, iar regulamentele FRH nu interzic posibilitatea ca două sau mai multe formaţii să aibă acelaşi investitor“, ne-a declarat secretarul general al Federaţiei Române de Handbal, Bogdan Macovei.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite