Tânără de 28 de ani, ucisă de gripa porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânără de 28 de ani, infectată cu virusul AH1N1, a decedat la Spitalul Judeţean Braşov. Femeia a contactat boala în luna februarie când era însărcinată.

Medicii au reuşit să salveze copilul şi i-au făcut cezariană, la începutul acestei luni. Băieţelul adus pe lume la Maternitatea din Braşov este perfect sănătos, potrivit medicilor. Virusul AH1N1 nu se transmite de la mamă la făt. „La naştere, copilul cântărea 2040 de grame, iar acum are 2400 de grame. Băiatul se află în secţia de prematuri, iar starea sa de sănătate este foarte bună", a spus dr. Ionel Moldovan

Din păcate corpul tinerei nu a rezistat în faţa infecţiei. A fost internată într-o rezervă la Reanimarea Spitalului Judeţean. S-au încercat toate metodele de tratamente posibile şi i s-au administrat cele mai scumpe antibiotice, dar, din păcate, organismul ei nu a luptat. „Pacienta a fost în comă indusă medical, pentru a putea fi ventilată artificial. I s-au administrat toate tratamentele posibile, s-au chletuit sute de milioane de lei, dar organismul ei nu a răspuns", ne-a declarat dr. Adrian Albotă, director medical la Spitalul Judeţean Braşov.
Acesta este primul caz mortal de gripă porcină din Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite