Ghizi voluntari pentru turiştii care vin la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizitatorii pot descoperi oraşul din perspectiva unui localnic şi îşi pot alege obiectivele pe care vor să le viziteze. Proiectul Romanian Greeters a demarat la Braşov de la începutul lunii iulie şi, până acum, au beneficiat de el 30 de turişti români şi străini.

Prin proiectul Romanian Greeters turiştii sunt plimbaţi de voluntari pe la obiective emblemă ale oraşului. Alături de greeters (gazde), cei care apelează la voluntari pot vizita şi afla mai multe şi despre case ascunse în ganguri, dar pline de istorie, sau despre străzile mai puţin circulate aflate în centrul vechi al oraşului.

„Rețeaua de voluntari are rolul de a ajuta vizitatorii și turiștii să se integreze mai bine în viața orașului și să înțeleagă mai bine aspectele ce prezintă interes pentru ei, într-o manieră informală, unică, diversă şi complexă", spune Ana Negru, coordonator al proiectului.

Cei care vor să devină ghizi-voluntari trebuie să cunoască aspecte ce ţin de latura istorică şi culturală a oraşului lor, de la detalii legate de arhitectura locală, până la mâncăruri specific. „Cu toate acestea, voluntarii nu trebuie confundaţi cu ghizii de specialitate. Ei nu au pregătirea şi profesionalismul acestora, vizitele desfăşurându-se într-un cadru non-formal şi putând fi „condimentate" cu impresii personale şi recomandări ale voluntarului-greeter şi cu discuţii diverse despre viaţa în oraş", mai spune Ana Negru.

Tipologia traseelor este diversă. Se poate opta pentru trasee ce parcurg zone diferite, sau doar cu un anumit specific: etnic, arhitectural, social, gastronomic etc. De asemenea, se poate opta pentru vizitarea oraşului pe biciclete sau pe role, cu mijloacele de transport în comun, mașina proprie sau pe jos.

Recrutare de voluntari

În prezent coordonatorii proiectului se află într-o campanie de recrutare şi selectare de voluntari, pentru principalele oraşe turistice ale României. „Avem acum coordonatori şi voluntari în Braşov şi Cluj-Napoca, iar în Bucureşti suntem încă în căutarea unui coordonator. La fel, în Timişoara şi Sibiu.Voluntarii sunt selectaţi pe baza unui formular de înscriere, care poate fi găsit la adresa de mail a proiectului: romanian.greeters@gmail.com", adaugă Ana Negrea.

Turiştii care vor să apeleze la ghizi voluntari trebuie să intre pe site-ul romanian-greeters.webs.com/ sau pe facebook. De acolo trebuie să descarce formularul de înscriere şi să îl completeze cu data sosirii în oraş, numărul lor, limbile de conversaţie, dacă au anumite preferinţe sau îi interesează o vizită tematică.

Programări în avans

Un greeters nu merge cu un grup mai mare de 6 -7 persoane, inclusiv copii. Durata unui traseu este între două și patru ore, fie dimineața, fie după-amiaza. Vizitatorii se programează pentru o întâlnire cu minim două săptămâni în avans, timp în care se contactează voluntarii disponibili și se pregătesc detaliile vizitei. Plimbarea este gratuită.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite