Aflaţi de aici cât veţi plăti, la iarnă, pentru încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Monetar Internaţional a impus Guvernului tăierea subvenţiilor pentru termoficare. Cele 19.000 de familii „prizoniere" ale sistemului centralizat vor plăti, la iarnă, facturi de încălzire chiar şi duble, faţă de sezonul trecut.

Tăierea subvenţiilor la apă caldă şi căldură, măsură anunţată şi impusă guvernanţilor de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional , va duce la creşterea preţului gigacaloriei, dar şi la mai mulţi restanţieri.

În prezent, există o diferenţă majoră între preţul de producţie a gigacaloriei şi preţul la care aceasta este vândută populaţiei. Preţul real de producere la CET raşov este de 420 de lei, dar cel de vânzare, aprobat de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, este de 385 de lei. Braşovenii au plătit însă, iarna aceasta, doar 191,73 de lei, pe gigacalorie, prin plata subvenţiilor de la Stat. Singura veste bună de la FMI este că se vor menţie ajutoarele pentru încălzire, dar nu s-au dat detalii despre cine ar urma să beneficieze şi ce cuantumuri ar avea acestea.

În cazul în care subvenţiile se vor tăia, facturile braşovenilor pentru încălzire vor creşte cu mai bine de 50%. Persoanele care locuiesc într-o garsonieră ar putea să plătească, pentru încălzire, între 340 şi 450 de lei. La un apartament cu două camere costul facturii CET ar pleca de la 522 de lei şi ar putea ajunge şi la 600 de lei, în lunile geroase. Cei care locuiesc în apartamente cu trei camere vor avea şi mai mult de scos din buzunare, în jur de 700 de lei. 

Promisiunea edililor şi a reprezentanţilor „Eco-Heat Bepco", din vara trecută, că preţul gigaloriei va scădea considerabil, după punerea în funcţiune a noilor centrale în sistem de cogenerare, se dovedeşte a fi fost doar o vorbă în vânt. Anul trecut, anunţul făcut de reprezentanţii noului producător de energie termică, respectiv că preţul gigacaloriei va fi de maximum 150 de lei, i-a făcut să se zgârie pe ochi pe cei care se debranşaseră de la sistemul centralizat de încălzire.

Soluţia, debranşarea

După anunţul FMI, cea mai bună soluţie pentru a scăpa de facturile „astronomice" la încălzire este debranşarea de la reţeaua CET Braşov.

Totodată, despre proiectul grandios al edililor şi reprezentanţilor CET, de înlocuire a vechiului sistem de producţie al CET cu centrale mai mici, în cogenerare, nu se mai aude nimic, iar în bugetul pentru anul acesta nu au fost prevăzute sume pentru reabilitarea sistemului de disctribuţie a agentului termic, care este învechit, şi produce pierderi, recunoscute de oficiali, de aproximativ 35%.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite