Braşovul a preluat preşedinţia FOTE şi mai are 11 luni pentru a finaliza toate lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia de organizare a competiţiei a prezentat stadiul lucrărilor.
Comisia de organizare a competiţiei a prezentat stadiul lucrărilor.

Reprezentanţii strănini ai comitetului de organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European au verificat în weekend toate locaţiile şi au fost mulţumiţi de infrastructură. Au spus însă că sunt întârzieri în ceea ce priveşte organizarea efectivă a evenimentului din 2013.

Competiţia sportivă este cea mai mare organizată vreodată în România, după Universiada din 1980.

„Este un eveniment destul de important, care va contribui decisiv la imaginea României. Mai sunt 11 luni în care să se rezolve toate problemele legate de organizare, unde sunt întârzieri", a spus Guro Lium, reprezentanta Norvegiei, ţară care este varianta de rezervă în cazul în care România dă greş.

La FOTE vor participa 1500 de sportivi din toată Europa, care care se adaugă sute de oficiali şi jurnalişti. „Sunt întârzieri pe partea de organizare. Trebuie rezolvate problemele de securitate, transportul tuturor sportivilor şi trebuie atraşi cât mai mulţi voluntari în acest proiect. Am avut discuţii cu reprezentanţii Universităţii „Transilvania" pentru că avem nevoie de voluntari care să ştie cel puţin două limbi de cirulaţie internaţională", ne-a declarat George Scripcaru, primarul Braşovului.

S-a stabilit în sfârşit şi unde va fi al doilea patinoare, obligatoriu pentru antrenamente. A fost aleasă ca locaţie Poiana Braşov. Se va moderniza patinoarul existent în staţiune. Tot în Poiană va fi statul olimpic, iar ceremonia de deschidere a evenimentului va avea loc în Piaţa Sfatului.

Braşovul va găzdui şi competiţiile de patinaj artistic, patinaj viteză şi hockey. La Râşnov vor fi competiţiile de schi fond şi sărituri, iar la Predeal competiţiile de biatlon. Staţiunile de pe Valea Prahovei vor găzdui probele de schi alpin.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite