Valentin Bădoi este cel mai experimentat jucător de la FC Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vali Bădoi
Vali Bădoi

Ajuns la 35 de ani, actualul fundaş lateral al „stegarilor" a evoluat de-a lungul carierei la formaţii importante din fotbalul românesc, cum ar fi Steaua sau Rapid.

În această vară, Emanoil Valentin Bădoi a semnat un contract pe un sezon cu FC Braşov şi a devenit, alături de căpitanul Robert Ilyes, unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul „stegarilor".

Sper ca experienţa mea să aducă un plus echipei şi astfel să-mi ajut şi colegii mai tineri. Încă nu am spus ultimul cuvânt în fotbal şi am venit la FC Braşov pentru a demonstra tuturor că mai pot juca fotbal la un nivel ridicat", a precizat Bădoi.

Fotbalistul de 35 de ani a debutat în Liga I în sezonul competiţional 2000/2001, la echipa FCM Bacău. După două sezoane petrecute la gruparea moldoveană, Bădoi s-a transferat la echipa care i-a oferit cele mai mari satisfacţii din punct de vedere profesional, Rapid.

La formaţia din Giuleşti, fotbalistul a cucerit campionatul în sezonul 2002/2003, două Cupe ale României şi o Supercupă.

M-am simţit extraordinar la Rapid, am dat multe acestei echipe, dar am şi primit foarte mult înapoi. De departe, cea mai mare realizare personală a carierei rămâne titlul de campion al României din 2003. Am trăit momente unice în Giuleşti şi tot timpul o să rămân cu amintiri plăcute", a completat fotbalistul.

 A jucat la granzii Rapid şi Steaua

image

După cinci sezoane petrecute la echipa din Grant, fundaşul dreapta care a adunat şi zece selecţii le echipa naţională, s-a transferat la rivala de moarte a Rapidului, Steaua. „Am fost dat la o parte de la Rapid şi mi-am dat seama că este timpul să încerc o altă provocare, astfel că am acceptat imediat oferta Stelei.

Am avut parte de o experienţă plăcută şi la Steaua, însă am plecat din Ghencea după numai un sezon, dar încă mai am mulţi prieteni acolo", povesteşte Vali Bădoi.

Înainte să ajungă la FC Braşov, fotbalistul a mai evoluat, câte un sezon, la FC Timişoara şi Universitatea Craiova. Din iunie 2010, Vali Bădoi s-a transferat la FC Braşov şi îşi propune să termine în prima parte a clasamentului cu gruparea de la poalele Tâmpei.

Sunt extrem de mulţumit că am ajuns la FC Braşov, o echipă care mereu a avut ambiţii mari. Avem un lot bun şi sunt convins că nu vom avea emoţii la retrogradare în acest sezon.

În plus, avem un antrenor de valoare, care ne este totdeauna aproape şi este capabil să scoată maximum de la noi", crede Bădoi, care a vorbit şi despre finalul carierei: „Încă mă simt bine şi simt că mai pot juca fotbal cel puţin încă doi sau trei ani. Fizic sunt OK şi asta este cel mai important", a concluzionat Valentin Bădoi.

Întrebări şi răspunsuri

Ce-ţi doreşti să faci după ce vei pune capăt carierei de fotbalist?

Încă nu m-am gândit foarte serios la acest lucru, dar cu siguranţă voi continua tot în domeniu. Îmi place foarte mult acest sport şi nu cred că m-aş putea îndepărta de fenomen. Nu vreau neapărat să devin antrenor, poate voi ocupa o funcţie administrativă la un club.

Te-ai gândit să-ţi dai copiii la fotbal?

Fotbalul este un sport foarte greu, trebuie să faci multe sacrificii pentru a atinge marea performanţă. Însă, nimic nu este uşor în viaţă, dar nu mi-aş obliga copilul să practice vreun sport. Va depinde numai de el, eu doar îl voi sprijini în cariera pe care şi-o va alege.

Ce-i place

Ador să îmi petrec timpul liber la mare, îmi place să înot. În cantonamente mă uit la filme de acţiune, ascult muzică rap şi hip-hop sau mai joc table şi biliard. Îmi place să-mi petrec puţinul timp liber alături de cei dragi", este de părere fotbalistul braşovean.

Ce nu-i place

Nu-mi place atitudinea suporterului român la meciurile de fotbal. Nu prea este civilizaţie în România şi se ajunge mult prea repede la violenţă în tribunele stadioanelor din ţara noastră. Detesc scandalurile din fotbalul nostru şi nu mi se pare normal ca unii patroni să-şi trateze proprii jucători ca pe nişte sclavi", crede sportivul.

PROFIL

Născut. 16 decembrie 1975, la Turnu Măgurele.

Familie. Căsătorit.

Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din Bacău.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite