Claudiu Niculescu („U“ Cluj): „Suntem peste FC Braşov, pornim cu prima şansă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Niculescu crede că „U“ Cluj este mult mai puternică acum
Claudiu Niculescu crede că „U“ Cluj este mult mai puternică acum

Atacantul formaţiei Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, a declarat marţi că se aşteaptă la o victorie împotriva FC Braşov, în partida de duminică, din etapa a XIX-a din Liga I.

Componenţii Universităţii Cluj, Claudiu Niculescu, Adrian Cristea, Gabriel Boştină, Alex Păcurar, alături de antrenorul Ionuţ Badea, au asistat la antrenamentul echipei de juniori sub 10 ani a clubului clujean, spre bucuria micuţilor.

Cei patru fotbalişti, alături de Ionuţ Badea, au jucat şi o partidă de mini-fotbal împotriva juniorilor, iar la finalul acţiunii desfăşurate la Şcoala Generală "Iuliu Haţieganu" au fost asaltaţi pentru poze şi autografe.

Atacantul Claudiu Niculescu a declarat că la fel a proceda şi el atunci când era junior la Universitatea Craiova şi îi întâlnea pe fotbaliştii echipei mari ai echipei. „A fost foarte frumos, ne-am adus aminte de copilărie, deşi atunci noi nu aveam condiţiile celor de acum.

Ştiu că sunt câţiva copii talentaţi la club care pot ajunge departe. Ne bucură faptul că am fost asaltaţi pentru autografe, aşa procedam şi noi la vârsta lor", a spus Claudiu Niculescu.

Golgeterul ardelenilor e de părere că etapa a XIX-a, programată iniţial în luna decembrie a anului trecut, nu trebuia amânată pentru că atunci terenurile se găseau în condiţii mai bune. Cu toate astea, Niculescu e convins că Liga I va debuta în acest sfârşit de săptămână şi speră ca echipa sa să învingă pe FC Braşov.

În decembrie, terenurile erau mai bune decât acum, dar contează ca suprafaţa de joc să fie bună duminică. Din câte am înţeles nu mai sunt date libere, iar campionatul se va relua acum. Având în vedere condiţiile de joc va fi o partidă dificilă, dar eu spun că suntem peste FC Braşov. Pornim cu prima şansă", a spus Claudiu Niculescu.

Antrenorul Ionuţ Badea a recuonscut şi el că terenul dificil va afecta simţitor calitatea meciului de duminică, cu FC Braşov. „Terenurile impracticabile reduc lucrurile făcute bine până acum din punct de vedere tactic.

Cu FC Braşov e foarte important să ne adaptăm la condiţiile de joc şi să ne asigurăm victoria. În viitorul apropiat există posibilitatea ca anumiţi jucători de la U să facă trecerea spre prima reprezentativă", a spus Ionuţ Badea.

Universitatea Cluj va juca duminică, de la ora 14:00, împotriva FC Braşov, partida fiind programată pe stadionul Cetate, din Alba Iulia.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite