FC Braşov şi TVR au lansat DVD-ul „Steagu Roşu Braşov - Anii de glorie“ VEZI FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înaintea manşei retur din semifinalele Cupei României la fotbal, FC Braşov şi TVR Media au lansat, astăzi, DVD-ul „Steagu Roşu Braşov - Anii de glorie“.

DVD-ul se va vinde la magazinul oficial al clubului, din incinta complexului comercial „Eliana Mall“ şi se va da gratis primilor 4.000 de suporteri care vor achiziţiona bilete la meciul cu Steaua, care va avea loc miercuri, 11 mai, la Braşov.

În 57 de minute, DVD-ul prezintă imagini cu perioada de glorie a echipei FC Braşov, din anii '60 şi '70. Printre partidele memorabile prezentate se numără meciuri care au intrat în istoria acestui club, cum ar fi Steagu Roşu Braşov - Espanyol Barcelona (1966), Steagu Roşu - Beşiktaş Istanbul sau Steaua - Steagu Roşu Braşov (1974).

Fostul mare fundaş al „stegarilor“, Csaba Gyorffy

image

La evenimentul prilejuit de lansarea oficială a DVD-ului au luat parte foste mari glorii ale fotbalului braşovean, precum Csaba Gyorffy, Adrian Hârlab, dar şi doctorul Laurian Taus, cel care anul acesta împlineşte 51 de ani de când este medicul echipei FC Braşov. Totodată, la Braşov a venit şi unul din iniţiatorii acestui proiect, realizatorul TVR, Marian Olaianos.

Laurian Taus (în mijloc) este medicul care a intrat în istoria clubului FC Braşov

image

Am lucrat în cadrul multor proiecte pentru emisiunea Replay, dar acesta este preferatul meu, efectiv mi-a intrat la inimă. În acest DVD este prezentată povestea anilor de glorie ai echipei Steagu Roşu Braşov“ - Marian Olaianos, realizator TVR.

„Îmi pare foarte rău că au trecut repede acele momente unice. Meritam şi noi să avem un astfel de DVD, fiindcă am avut o echipă fantastică în perioada respectivă. După zeci de ani, în sfârşit ne bagă şi pe noi cineva în seamă“ - Csaba Gyorffy, fost fundaş la Steagu Roşu Braşov.

Adrian Hârlab a făcut meciuri memorabile în tricoul „galben-negru“

image

„Am fost legat sufleteşte de toate generaţiile de jucători care au activat la FC Braşov, din 1960, până în prezent. Pe acest DVD sunt nişte imagini care fac cinste acestei formaţii şi acestui oraş. Eu nu am fost doar medicul echipei, ci şi prietenul şi fratele fotbaliştilor“ - Laurian Taus, medic FC Braşov.

„În perioada respectivă am trăit momente unice, am jucat alături de fotbalişti de mare caracter şi extrem de valoroşi. Pentru noi era o mare plăcere să jucăm de fiecare dat cu stadionul plin. Am văzut secvenţele de pe DVD şi m-a luat cu tremurat“ - Adrian Hârlab, fost fundaş la Steagu Roşu Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite