Peter Majernik (FC Braşov): „Conceicao are nevoie de timp ca să facă o echipă puternică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peter Majernik (în alb) Foto: Arhiva personală
Peter Majernik (în alb) Foto: Arhiva personală

Fundaşul slovac de la FC Braşov, Peter Majernik a declarat, joi, în stagiul din Antalya, că este nevoie de timp pentru a construi o echipă competitivă, mai ales că au apărut şi multe noutăţi în lot, dar şi pe banca tehnică. 

Antonio Conceicao vrea să construiască o echipă puternică la Braşov, are idei foarte bune, iar antrenamentele se fac cu mingea la intensitate mare. Trebuie însă să avem răbdare, poate în două-trei săptămâni se va vedea ceea ce vrea dânsul să pună în aplicare. Încă o dată, trebuie timp pentru ca orice antrenor să-şi pună în aplicare filozofia sa despre fotbal", a spus Majernik.

Fotbalistul crede că înfrângerea în amicalul cu Yonsei poate fi pusă şi pe seama faptului că FC Braşov încearcă în acest moment mai multe sisteme de joc: „Cu Yonsai a fost primul meci după mai bine de o lună şi jumătate.

În aceasta partidă s-au încercat şi câteva sisteme de joc, sunt şi câţiva jucători noi la echipă, care au nevoie de timp să se integreze. Nu este o scuză pentru acest eşec, însă aceste lucruri au influenţat evoluţia echipei. Cred că următorul meci va fi mult mai bun".

Majernik a precizat că îi place oraşul Braşov şi că, dacă în vară i se va propune o prelungire a contractului, va rămâne. „Îmi place Braşovul, este un oraş extraordinar, îmi place mult şi la echipă, iar în vară, dacă mi se va face o propunere, îmi doresc să continui aici.

Până acum, în cariera mea, nu am câştigat niciun trofeu. Poate anul acesta cu FC Braşov în Cupa României se va întâmpla cest lucru. De ce să nu sperăm?", a spus slovacul pentru site-ul oficial al FC Braşov.

Fotbalistul grupării braşovene ştie că îi aşteaptă un retur infernal, dar dă asigurări că atât el cât şi coechipeirii lui vor da totul pentru ca echipa să se menţină în Liga I. „Va fi un retur infernal, însă noi vom da totul pentru a rămâne în Liga I. Pentru mine acesta este cel mai lung cantonament pe care îl efectuez, dar este bine pentru echipă pentru că se pot închega relaţiile de joc.

Campionatul românesc este mai puternic decât cel slovac. În România sunt echipe bune ca Timişoara, Rapid, CFR Cluj, Dinamo, Steaua, care au mulţi jucători buni. În Slovacia, imediat ce apare un jucător bun se transferă imediat în străinătate", a mai declarat Majernik.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite