FC Brașov - FC Timișoara 0-0 Vezi aici filmul meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal, FC Braşov și FC Timișoara au terminat la egalitate, scor 0-0, partida susținută în această seară, pe Stadionul Tineretului.

URMĂRIŢI AICI DESFĂŞURAREA ÎN FORMAT LIVETEXT A PARTIDEI FC BRAŞOV - FC TIMIŞOARA

Ultimele două confruntări directe susţinute la Braşov au adus tot atâtea victorii pentru „stegari", care au învins cu acelaşi scor, 1-0. În acest sezon situaţia este schimbată radical.

„Galben-negrii" nu au mai câştigat din etapa a doua în campionat, atunci când au învins, pe 1 august, pe propriul teren, pe „U" Cluj-Napoca, scor 3-1.

În acest moment, după ce FCM Târgu-Mureş a învins, astăzi, pe Sportul Studenţesc, cu 4-1, FC Braşov (12p) a căzut pe locul 14, primul retrogradabil.

De partea cealaltă, FC Timişoara este singura echipă neînvinsă după 12 etape, bănăţenii fiind pe locul trei, cu 24 de puncte, la cinci lungimi de liderul Oţelul Galaţi.

Pentru confruntarea din această seară, antrenorul Daniel Isăilă nu se va putea baza pe mijlocaşii Alex Chipciu şi Martinovic, dar nici pe fundaşul Ionuţ Voicu, toţi suspendaţi. Cosmin Contra nu-i va putea folosi pe Curtean (entorsă la genunchiul drept) şi Bourceanu (suspendat).

Ne aşteaptă un joc extrem de dificil în compania unei formaţii valoroase. Chiar dacă Timişoara are un lot redutabil, în Cupă am arătat că putem obţine rezultate pozitive printr-o dăruire exemplară.

Este important că ne-am calificat în sferturile Cupei, întrucât am mai eliminat din presiunea care era pe umerii jucătorilor. Victoriile îţi dau încredere şi moral. Timişoara are jucători extrem de valoroşi, care ne vor pune mari probleme", a precizat Daniel Isăilă.

La rândul său, Cosmin Contra a menţionat: „Ne aşteaptă un meci greu la Braşov, întrucât la ora jocului temperatura va fi, probabil, foarte scăzută. Sperăm ca gazonul să se prezinte în condiţii optime. Vom întâlni o echipă în criză de puncte, care sigur îşi va vinde scump pielea“.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite